La toamnă va fi nuntă mare la noi în familie: mă mărit cu bărbatul pe care l-am cunoscut nici de jumătate de an, în tren, în drum spre sora mea, într-un moment foarte penibil pentru mine – tocmai ce-mi pierdusem un incisiv și nu voiam să scot o vorbă!
S-a întâmplat acum trei ani. Mă aflam în acceleratul care mă ducea la Craiova și mă instalasem confortabil în compartiment. Dar asta nu mă ajuta prea tare să mă simt mai bine, iar starea mea psihică era, ca să zic așa, în butoi. În primul rând, mă părăsise iubitul, cu o săptămână în urmă. Nu fusese o surpriză prea mare; simțisem eu că se întâmpla ceva de la o vreme: când eram împreună, părea cu gândul aiurea, se zgârcea la cuvinte și la gesturile de tandrețe față de mine.