Muzică, filme și spectacole pe bandă rulantă

.
Toamna anunță atât de multe lansări interesante, încât nu putem să nu ți le împărtășim pe toate! Vezi mai jos care ți se pare cea mai interesantă!

Citește și: Ce spune despre tine felul în care ții telefonul mobil.

Hai la a șaptea ediție Les Films de Cannes à Bucarest!

Ajuns la cea de a șaptea ediţie, Les Films de Cannes à Bucarest a devenit unul dintre cele mai aşteptate evenimente cinematografice ale toamnei. În 2015, peste 15.000 de spectatori au vizionat filmele! Les Films de Cannes à Bucarest revine între 14 și 23 octombrie 2016, cu o ediție extinsă și cu cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes. Festivalul se întinde pe durata a zece zile, iar ediții speciale vor avea loc la Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Ai detalii pe filmedefestival.ro.

Musicalul „My Fair Lady“ la București

Cu prilejul celebrării a 60 de ani de la premiera mondială, Grand Cinema&More prezintă premiera  unuia dintre cele mai frumoase spectacole muzicale din lume, ,,My Fair Lady” de Frederick Loewe! Câștigător a numeroase premii și considerat de criticii din întreaga lume ,,musicalul perfect”, ,,My Fair Lady“ a cucerit publicul  la scurt timp de la premiera mondiala de pe Broadway din 15 martie 1956. Poți opta pentru spectacolul din 13, 14, 15 sau 16 octombrie, Sala Epika, durata 210 minute cu pauză.

Alex Velea lansează single-ul și videoclipul „Degeaba“

Dacă la începutul verii lansa piesa „Ziua mea“, chiar în preajma zilei lui de naștere, un cadou pentru fani, Alex Velea lansează single-ul „Degeaba“, reggae, cu influențe trap și chitară flamenco. Anul acesta, Alex Velea a lucrat în hub-ul de creație muzicală – Golden Boy Society – alături de Rashid, Mario Fresh, Lino, Jon Băiat Bun. Pe lângă piesele pe care le-a compus, Alex Velea a lansat piesele „Partea a doua (Din vina ta)“, alături de Rashid, „Ziua mea“ și „Bani pe tine“ (feat. Micutzu).

Avanpremieră „Alcool“, la teatrul Nottara

Teatrul Nottara din București anunță avanpremiera spectacoluluiAlcool“, pe versurile lui Ion Mureşan, în regia lui Mihai Măniuţiu și pe muzica originală a lui Ada Milea. Spectacolul are loc duminică, 11 septembrie şi miercuri, 14 septembrie, de la ora 19:00! Un poet consacrat, un regizor reper, creator de şcoală, un compozitor şi o voce recognoscibilă oriunde şi oricând, un artist coregraf simbol al dansului contemporan, o minunată trupă de actori şi instrumentişti… Un musical cu de toate!

Citește și: Călătorești des? Iată cum să îți îngrijești pielea.

Noaptea Albă a Galeriilor

Noaptea Albă a Galeriilor prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

Foto: Shutterstock.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton