Să mă însor cu mama sau cu fiica?

.
Trebuie să mă decid urgent cu care dintre ele să rămân – deși le plac la fel de mult pe amândouă, fiindcă nu mai reușesc să mă împart între ele și, peste asta, atât mamei, cât și fiicei li s-a pus deodată pata să se mărite.

Situația în care mă aflu este una foarte rară. De ce afirm asta? Pentru că, în timp ce am o relație de iubire cu Adela, o femeie cu totul și cu totul deosebită, sunt combinat și cu fata acesteia, Irina, la rândul său o fată minunată.

Despre cum am ajuns să le iubesc pe ambele, mamă și fiică, și cum le mint de îngheață apele este vorba în povestea mea. O poveste originală al cărei sfârșit însă este deocamdată imposibil de anticipat chiar și pentru mine.

Mai mult pe Libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton