A închide ochii în timpul sărutului a fost considerat multă vreme un simbol al iubirii adevărate, dar acum specialiștii au găsit explicația științifică din spatele acestui obicei intim.
Potrivit psihologilor Polly Dalton și Sandra Murphy, creierul uman nu poate să se concentreze în același timp asupra mai multor simțuri. Dacă deschidem ochii, atenția ne va fi distrasă de ceea ce vedem și, astfel, nu vom mai percepe la fel de intens senzațiile tactile.
„Închiderea spectrului vizual lasă loc resurselor mentale să se focuseze pe alte aspecte ale experienţei. Rezultatele studiului ar putea explica de ce oamenii închid ochii atunci când se sărută sau de ce închidem ochii atunci când vrem să ne concentrăm asupra unui alt simţ”, a afirmat cercetătorul Dalton în studiul publicat în „journal of Experimental Psychology: Human Perception and Performance”.
Aceste concluzii explică, totodată, şi de ce închidem ochii atunci când vrem să ne concentrm intens la altceva:„Opturarea intrărilor vizuale lasă mai multe resurse mentale să se concentreze asupra altor aspecte ale experienţei noastre”, conchid cercetătoarele.