La școala elementară Doull din Denver, Colorado învață un număr impresionant de copii ce provin din familii cu venituri mici. 92% dintre elevi sunt înscriși într-un program prin care primesc un prânz gratuit, însă lipsa mâncării nu este singura lor problemă.
Kyle Schwarz, profesoară la clasa a treia, se întreba ce alte lipsuri mai au elevii ei acasă. Știind că este o întrebare dificilă pentru ei și că nu vor răspunde dacă sunt întrebați direct, profesoara a venit cu o propunere creativă: i-a pus pe micuți să răspundă la întrebarea “Ce ați vrea ca învățătoarea voastră să știe?”, pe un bilețel.
Kyle se aștepta să primească niște răspunsuri triste, dar nici chiar ea nu a fost pregătită pentru multitudinea de probleme cu care se confruntă elevii din clasa ei atunci când ajung acasă. Unii au spus că nu au creioane, alții că își văd rar părinții, fie pentru că sunt bolnavi, fie că sunt deportați.
“Aș vrea ca învățătoarea mea să știe că nu am creioane acasă pentru a-mi face temele”, “As vrea ca doamna Schwarz să știe că mama mea este din ce în ce mai bolnavă, iar noapatea trecută a fost la spital” sau “Aș vrea ca doamna învățătoare să știe cât de dor îmi este de tatăl meu, care a fost deportat în Mexic când aveam trei ani”, sunt doar câteva dintre răspunsurile emoționante ale elevilor.