Ana Ularu e fata cu ochi mari, patrunzatori, care isi acoperea sanii pe coperta unui album Omul cu Sobolani cu ceva timp in urma.
Ana Ularu e fata cu ochi mari, patrunzatori, care isi acoperea sanii pe coperta unui album Omul cu Sobolani cu ceva timp in urma.
De atunci a trecut prin cateva roluri bune in filmele lui Napoleon Helmis, Cristi Mungiu, Radu Muntean (am un flash back al imaginii ei inocente din „Italiencele”), multe ore petrecute la facultate (e in anul IV la Actorie) si are in minte un plan maret de viitor. Un viitor deloc indepartat.
Un pic de jazz nu strica niciodata
O discutie cu Ana e mereu tonica. Te pune pe ganduri. Iti da pofta sa faci o mie si una de chestii la care te gandesti o secunda pe zi in timp ce iti duci la bun sfarsit o sarcina a job-ului transformat poate in rutina. La scoala, pe ultima suta, repeta de zor cu „teama de cliseu, de forma si nevoia de a invata cu adevarat meserie” texte din Caragiale si Mazilu, dar de abia il asteapta pe Shakespeare.
Pe langa studentie mai are insa n proiecte, unele care o solicita din plin, altele care stau s-apara si pentru care deja se pregateste emotionata: cateva scurt metraje si un lung metraj indepependent. Cand spuneam ca dupa un timp petrecut cu ea incepi sa vrei sa pui in practica cele mai ascunse vise o luam, de fapt, ca exemplu. Ana si-a facut trupa. Nu i-a gasit inca un nume, dar va avea in curand primul mini-concert. Jazz, jam-session, acid jazz. „Daca suntem copii pusi pe treaba si seriosi o sa ascultati mai mult in viitor”. Plan maret, dar deloc irealizabil pentru care repeta zilnic, atunci cand nu e pe scena sau la vreo filmare.
Daca am fi avut 13 ani si i-as fi dat un oracol sa-l completeze, riscam sa raman fara pagini libere. Multeeeeeee filme indragite, muuuuulti actori preferati. Filmul de sulfet „Magnolia”. „Jules et Jim” e in aceeasi categorie si lista de no 1-uri ar fi lunga, cu titluri unu si-unu. Momentan e intr-o perioada Woody Allen. Chiar daca a mai trecut prin ea, tot ii place.
„Vad mult, vad foarte foarte mult si cat pot, si cand apuc. Probabil din cauza asta imi e greu sa fac selectii.” Si poate din aceeasi cauza o bantuie ideea de a testa regia de film. Pana una ulta, capitolul se incheie cu: „Traiasca desenele animate!”. La actori lista e de trei ori mai ampla. Pacino. Willem Dafoe. Julianne Moore. Malcolm McDowell. Paul Bettany. Jason Flemyng. Asia Argento. Helen Mirren. Judy Dench. Iar de la noi: Olga Tudorache, Marius Manole, Andi Vasluianu, Victor Rebengiuc, Marius Stanescu, Stefan Iordache, Marcel Iures, Oana Pellea, Emilia Dobrin, Coca Bloos… Poate parea ciudat ca spatiul materialului dedicat ei este umplut cu numele lor. Dar cu totii sunt, pana la urma, inspiratia si modelul dupa care se creioneaza artistic Ana.
Dupa ani si ani, a ajuns la concluzia ca merge pe sindromul „lupul si naravul”, adica tot punk a ramas. La capitolul haine, accesorii, lucruri care pana la urma conteaza cat de cat pentru orice fata la 21 de ani, are un ajutor de mana intai: mama scenograf. „Face haine absolut geniale, tot soiul de gaselnite, si am marele noroc sa fiu primul beneficiar”. Poarta mereu bocanci, sau tenisi. „Am un aer un pic heroin-chic, niciodata tipator”. E insa innebunita dupa hainele jazz-age, dupa moda sfaristului de ani ’20, dupa eleganta acelor timpuri, usor decadenta. Dar, una peste alta, recunoaste: „dau mult mai putina atentie decat ar trebui hainelor si problemelor de „look”. Si gata discutia. Ana a plecat mai departe cu castile iPod-ului in urechi prin Bucurestiul „pe care il ador asa cum stiu eu sa-l vad”.