Vei descoperi că sparanghelul, deşi trece drept o legumă pretenţioasă, este uşor de preparat şi numai bun pentru o cină gourmet în doi. Ingrediente pentru 2 persoane:
o pungă de sparanghel verde congelat de la hypermarket
sau
un mănunchi mare de sparanghel proaspăt din piaţă (cel la pungă e mai ieftin)
pastă de ardei iute (Eröś Pista sau Sambal Oelek)
câteva frunze de salată şi suc de lămâie, pentru garnitură
Preparare:
Dacă sparanghelul este crud, el se fierbe în aburi în prealabil. Sparanghelul fiert se prăjeşte 5 minute pe grătarul încins sau într-o tigaie antiaderentă în care am pus o picătură de ulei de măsline, pentru gust. Se împarte în două porţii, pe două farfurii întinse.
Din 3 linguri de ulei de măsline, o ceşcuţă de suc de roşii, un vârf de linguriţă de pastă de ardeiiute, sare şi piper după gust se prepară un sos la foc iute, amestecând rapid. Când sosul se încinge, se ia de pe foc şi se toarnă peste sparanghel.
Deasupra se presară parmezanul.
Prosciutto se prăjeşte la foc iute 2 minute în tigaia (sau pe grătarul) în care s-a prăjit sparanghelul, până când devine sticlos sau crocant (în funcţie de cum îţi place ţie), apoi se repartizează pe farfurii, peste tulpinile de sparanghel.
Alături se pun câteva frunze de salată peste care ai picurat suc de lămâie sau dressing-ul tău preferat.
Se serveşte cu un vin alb demi-dulce.
Calorii pentru o porţie: 525
Timp de preparare: 25 de minute
Buget aproximativ: 30 lei
Recomandări: Având în vedere că nu este cea mai light modalitate de a prepara sparanghelul, reyervă această reţetă pentru ocaziile când vrei să îţi oferi, ţie şi iubitului tău, un răsfăţ culinar.