Carmen Brumă revine la toamnă în televiziune cu emisiunea „Happy Life by Carmen Brumă“ de la Happy Channel, în care va dezvălui secretele unui stil de viață sănătos.
Cunoscută pentru promovarea sportului și a unui stil de viață sănătos, Carmen Brumă îi va informa pe telespectatori în cadrul „Happy Life by Carmen Brumă“ care sunt secretele unei siluete de invidiat, care sunt condițiile unei diete echilibrate sau care sunt cele mai bune metode de prevenție. „Sunt bucuroasă să mă alătur unei echipe tinere și profesioniste și sper ca informațiile pe care le voi aduce în rubricile mele să fie pe măsura așteptărilor publicului Happy Channel, un public preponderant feminin și educat care apreciază cu siguranță importanța unui stil de viață sănătos în vremurile pe care le trăim. Vor exista mai multe rubrici (“Happy Doc” , “Happy Fit”, “Slabește-mă, Brumă!”), iar telespectatorii vor afla într-o manieră relaxată și neconvențională informații utile care să-i ajute să prevină problemele de sănătate, să fie în formă și să se simtă bine în propria piele. Un om sănătos nu are cum să nu fie fericit!“, a declarat vedeta.
„Happy Life by Carmen Brumă“ face parte din magazinul cultural informativ difuzat de Happy Channel, „Happy Day“, care, începând tot din această toamnă,va avea o durata de o oră. Emisiunea este prezentată de Criss, Vlad și Rapha.