Mirela Stelea a lasat o nouă linie de rochii de cocktail şi red carpet, intitulată Asmara.
Noile creaţii vestimentare semnate Mirela Stelea sunt realizate din mătase naturala de cea mai bună calitate şi sunt îmbogăţite cu aplicaţii discrete de dantelă, paiete metalizate, mărgele fine şi cristale Swarovski.
Pentru noua colecţie, Mirela Stelea a pregătit o şedinta foto specială, realizată în palatul Cesianu-Racoviţă (sediul Artmark).
Modelul Nicoleta Vaculov a îmbrăcat elegantele ţinute semnate Mirela Stelea şi a fost fotografiată de Ciprian Strugariu printre opere de artă de mare valoare.
Un erotism nostalgic şi perfect asumat se degajă din noua colecţie Asmara, semnată Mirela Stelea. Materiale precum mătasea naturală, dantela, satinul, în tonuri pastelate, nude, turcoaz, oranj sau lila şi aplicaţii manuale de paiete metalizate, mărgele preţioase sau cristale Swarovski- constituie materia prima pentru o colecţie de rochii de seară şi cocktail, dedicată unei femei pentru care arta seducţiei nu mai este un secret. „În limba arabă Asmara înseamnă fluture, iar acest cuvânt exprima pe deplin ideea acestei colecţii: frumuseţe, culoare, libertate, lejeritate şi rafinament. Silueta clasică este redefinită prin tăieturi surprinzătoare, aplicaţii manuale de cristale şi combinaţii sublime de culori. Femeia care îmi poarta rochiile trebuie să se simtă liberă, întocmai ca un fluture”, declară Mirela Stelea.
Colecţia Asmara va fi pentru prima dată prezentată publicului la începutul lunii martie, în cadrul evenimentelor conexe Tuleries Showroom din preajma Festivalului de Modă de la Paris.