Cum se transmite fericirea

.

A fi sau a nu fi fericită face diferenţa. Veşti bune: nici măcar nu e un act egoist – fericirea ta se propagă şi asupra celor din jurul tău
Poţi spune orice despre fericire, mai puţin că e un subiect original. De la Aristotel până la marile reţete ale fericirii, promovate de Oprah, s-au spus, scris şi încercat multe. Probabil, chiar dacă te-ai apuca să încerci puţin din fiecare, tot nu ţi-ar ajunge o viaţă să treci prin toate.
Deşi părem nişte experţi, avem doar o serie de cunoştinţe disparate. Fiecare din-tre noi află la un moment dat de la părinţi, din filme, dintr-o revistă, că fericirea e o chestiune individuală, că sunt trucuri care merg pentru unii, dar sunt nepotrivite pentru alţii şi că fiecare trebuie să îşi găsească  propria sa cale.  Acesta este şi motivul pentru care, atunci când îţi cauţi fericirea, eşti deseori în pericol să fii numit egoist. Însă cercetătorii vin cu veşti bune. Vina fericirii individuale se risipeşte încet-încet, pentru că fericirea e contagioasă!

Ai prieteni fericiţi?

Emanciparea femeii, capitalismul, creşterea acţiunilor conceptului de „self-worth“ suflă în pânzele fericirii individuale, dar ultimele studii susţin că secretul fericirii stă în a fi înconjurat de oameni fericiţi. Dacă starea de bine e măsurată în parametri foarte clari, biologici, care ţin de starea de sănătate şi alţi indicatori fiziologici, fericirea e mai mult generată de felul în care te simţi şi de relaţiile tale. Studiul, rod al colaborării dintre Universitatea Medicală Harvard, din Boston, şi Universitatea din California, are o serie de concluzii interesante. Cu cât ai mai mulţi prieteni, cu atât îţi cresc şansele de a fi fericită. De ce? Cercetătorii spun că aceia care sunt înconjuraţi de oameni fericiţi se molipsesc pur şi simplu de fericirea celor din jur. Încă şi mai încurajator e faptul că eşti influenţată nu numai de fericirea prietenilor tăi, ci chiar şi de fericirea cunoştinţelor de gradul 3. Deci chiar dacă un prieten al prietenului tău e fericit, îţi cresc şansele la fericire cu 10%. Într-un fel, e de aşteptat ca oamenii care au cele mai multe cunoştinţe să fie fericiţi pentru că sunt aproape de diversele experienţele ale acestora şi, evident, au şansa să cunoască mai mulţi oameni fericiţi care să îi inspire. Partea bună e că se confirmă ce spunea scriitorul american R. W. Emerson, că „fericirea este un parfum pe care nu îl poţi pulveriza pe cineva fără să ajungă şi pe tine“. Dar ce se întâmplă de fapt atunci când eşti fericită şi, mai ales, cum ajungi acolo?

Instrucţiuni şi hartă

Fericirea e legată de o stare de bine la nivel fizic.
Nu prea poţi să atingi Nirvana dacă ai o durere de cap, nu? Aşa că primul pas este o stare fiziologică bună – un optim de funcţionare al organismu-lui şi lipsa disconfortului fizic sunt „must have“-uri. Dacă ai partea asta acoperită, poţi să treci la următorul nivel: o dizpoziţie bună. Ea depinde, pe de-o parte, de starea fizică şi pe de altă parte de felul în care te raportezi la viaţa ta zi de zi. Adică, dacă eşti genul care se îngrijorează uşor, nu te aştepta să atingi o stare de fericire prea curând. Dacă dispoziţia ta e bună, „etajul“ următor este nivelul general de autosatisfacţie. Acest nivel măsoară cât eşti de mulţumită de tine însăţi pe o serie de planuri interconectate: de la aspectul fizic la stilul tău şi până la principiile, valorile şi interesele tale. Relaţiile pe care le ai, locurile pe care le frecventezi, gusturile muzicale sunt factori de care depinde fericirea ta. Pe un nivel şi mai sus se găsesc trebuinţele legate de împlinirea potenţialului personal (fie el şi creativ). Aceasta  înseamnă să îţi descoperi vocaţia sau să simţi că ţi-ai găsit menirea pe lume. Evident, la fiecare dintre nivelurile acestea poţi atinge fericirea. Depinde de tine cât eşti de pretenţioasă: unele persoane pot fi fericite şi pentru simplul fapt că se simt bine fizic, în timp ce altele, chiar dacă au toate celelalte niveluri satisfăcute, sunt nefericite pentru că îşi doresc mai mult dintr-un nivel de mai sus. Aşa că „a fi fericită“ e mai degrabă o strategie pe care poţi să alegi să o construieşti chiar tu, dacă mai umbli la aşteptări şi la concepţia ta despre viaţă.

Cei mai fericiţi pământeni

Dincolo de fericirea individuală, contează multe alte lucruri. Faptul că trăim în România ne influenţează fericirea?
Conform NationMaster.com, cea mai fericită ţară era Islanda (înainte de criză), urmată de Suedia, Danermarca şi Olanda. Sondajul se bazează pe autoevaluare; fiecare persoană alege între patru niveluri de fericire. Prin diferenţa dintre persoanele care se declară foarte fericite şi cei care se consideră nefericite, s-au obţinut procentele fericirii naţionale. Nivel de fericire între 80% şi 90% îl au ţări dezvoltate economic, precum Australia, Elveţia, Marea Britanie, SUA. Spania, Italia şi ţările din America de Sud au un nivel de fericire care se situează undeva între 50% şi 60%. România se află pe locul 42 din 50, cu un nivel de 23% de oameni fericiţi – alături de alte ţări din sud-estul Europei. Moldova şi Bulgaria ocupă ultimele două locuri ale topului, cu -12% şi, respectiv, -24% diferenţa dintre oamenii fericiţi şi cei care se declară nefericiţi.
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton