Cum comunici eficient cu iubitul tău

.

Dacă la început vă înţelegeaţi fără cuvinte, acum mai că aţi avea nevoie de translator! Învaţă să-l convingi pe limba lui că ai dreptate.
Vrei o relaţie ideală, care să meargă ca pe roate, în care partenerul îţi ghiceşte gândurile şi îţi îndeplineşte toate dorinţele mai înainte ca tu însăţi să ţi le conştientizezi. Visezi să te copleşească prin dragostea şi susţinerea lui necondiţionată.
Să fie plin de pasiune nesfârşită şi să se afle tot timpul alături de tine, dar să-ţi lase şi destulă libertate. Să fie în mod spontan de acord cu tine, să împărtăşiţi aceleaşi idealuri şi valori, să aibă aceleaşi principii despre cum se cresc copiii, să ştie exact cum ar trebui să se poarte ca să te simţi bine şi să spună exact ceea ce trebuie la momentul potrivit. Să se poarte grozav cu copiii, familia şi prietenii tăi. Să arate bine, să fie fermecător, să te aprecieze, să te respecte şi să comunici perfect cu el. Nu este nicio problemă: orice Cosânzeană visează la Făt-Frumos. Din păcate, este foarte puţin probabil ca un asemenea partener să existe în realitate!
Specialiştii în comunicare spun că de obicei această imagine idilică a iubitului apare în etapa de început a relaţiei, atunci când eşti superîndrăgostită. Etapa este asemenea copilăriei fără griji, în care graţia se manifestă din plin. O perioadă lipsită de responsabilităţi, în care îţi asumi foarte puţine sarcini, în care cauţi cu înfrigurare tot ce te aseamănă cu fiinţa iubită şi în care, inconştient, te prezinţi în faţa celuilalt cu tot ce e mai bun în tine. Eşti în al nouălea cer şi iubitul tău este perfect. Pe măsură ce revii cu picioarele pe pământ, începi să te dezvălui aşa cum eşti în realitate. Cu părţi bune, dar şi cu defecte. Şi te miri de ce iubitul tău nu mai e ca la început… De ce s-a schimbat aşa de mult? te întrebi. Dar şi el are aceeaşi nedumerire: te-ai schimbat oare şi tu atât de mult faţă de cea din primele zile, săptămâni, luni?

Învaţă să comunici eficient

La începutul relaţiei, era suficient să-i spui că ai vrea să mergeţi în vizită la mama ta, de exemplu, iar dorinţa-ţi era ca şi îndeplinită. De ce? Pentru că atunci ar fi făcut orice şi te-ar fi însoţit oriunde, numai să fie cu tine. Cel mai important lucru era să fiţi împreună. Cum să te bucuri de aceeaşi stare şi acum? Există două soluţii. Prima – să te menţii mereu în starea de iubire de la început… Totuşi, câte femei au această capacitate? Dacă faci cumva parte din această categorie, ce să mai spun? Eşti o norocoasă! A doua soluţie este accesibilă tuturor… dar cere un pic de efort: să înveţi să comunici. „De câteva săptămâni am început un curs de tango şi îmi doresc foarte  mult ca iubitul meu să vină cu mine, cu toate că lui nu-i surâde deloc ideea. Cum să-l fac să mă însoţească?” întreabă o cititoare. Roagă-l frumos, explică-i de ce este importantă pentru tine prezenţa lui la acel curs. Poate că o să te refuze în continuare. Iar tu, la rândul tău, poţi avea mai multe reacţii. Să te victimizezi, de exemplu, dându-i replici de genul: „Înseamnă că nu mă iubeşti şi  că  nu-ţi pasă de mine!“ sau „Toate prietenele mele vin cu iubiţii lor!“. Sau să îl ameninţi
cu: „Lasă, că la fel o să fac şi eu când o să mă rogi şi tu ceva!“.

Vrei să danseze cu tine?

Din păcate, şantajul emoţional nu duce la construirea unei relaţii adevărate, sănătoase. Poate că are oarecare efect pe termen scurt, dar, dacă-ţi doreşti să ai un cuplu împlinit, în timp, efectele acestor replici sunt asemenea unui bumerang şi se vor întoarce cu forţă împotriva ta. Chiar dacă iubitul cedează acum  în faţa insistenţelor şi a manipulării, se va simţi controlat şi dominat, iar cu timpul va aduna resentimente împotriva ta. Nu uita, o relaţie sănătoasă implică autonomie, capacitatea de a fi independentă şi de a nu te agăţa de partenerul tău. Revenind la situaţia cu tangoul, nu are rost să purtaţi discuţii nesfârşite. E mai simplu să găseşti o prietenă care să te însoţească. Dar roagă-l pe iubitul tău să vină să te ia când se termină orele de dans. O să se simtă apreciat ca bărbat, asemeni unui cavaler care îşi conduce prinţesa acasă.
Foto:Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton