Nu eşti de acord cu sărbătoarea tot mai comercială de Sfântul Valentin? Dacă nu vrei să mergi la o întâlnire romantică, ai şi alte moduri de a-ţi petrece seara singură, împreună cu iubitul sau cu o prietenă.
Maraton de filme horror
Te-ai săturat de atâtea filme siropoase, melodii lente şi inimioare? Schimbă macazul! După două filme horror îţi va trece greaţa provocată de Sf. Valentin. Încearcă „Paranormal Activity 3”, „The Thing” sau „The Rite”.
Petrecere în pijama
În timp ce alte fete îşi petrec seara aproape intoxicate cu fond de ten, în haine strâmte, cu sutiene push-up inconfortabile şi pe tocuri uriaşe, tu te vei simţi mai mult decât confortabil într-o pereche de pijamale moi şi călduroase, de una singură, cu iubitul sau cu prietenele.
Scapă de stres la sală
Dacă te-au enervat toată ziua inimioarele roşii, rochiţele roz ale colegelor sau mesajele siropoase de Facebook, scapă de nervi la sală. După ce transpiri bine o jumătate de oră vei fi complet relaxată.
Când ceilalţi dau bani grei pe o masă la restaurante de „fiţe”, petrece o seară frumoasă singură sau cu cineva drag gătind mâncarea sau desertul preferat.
Ajută pe cineva
Pe undeva este un căţel îngheţat sau un bătrân infometat. Petrece-ţi seara încercând să ajuţi pe cineva. Măcar vreo prietenă care nu are cu cine lăsa copilul sau o colegă care e răcită.
Foto: Shutterstock