Jimmy Choo lansează o linie vestimentară

.

Colecţia de accesorii creată de celebrul Jimmy Choo pentru un brand de retail va fi lansată în curând şi în ţările europene, alături de o linie vestimentară. După petrecerea din Los Angeles …
… care a avut loc săptămâna aceasta, hainele şi accesoriile cu semnătura celebrului designer vor sosi aproape de noi. 
 
14 noiembrie este data oficială pentru lansarea noii colecţii de accesorii Jimmy Choo: pantofi cu toc înalt, cizme peste genunchi şi sandale stil gladiator, poşete plic, sau genţi supradimensionate pentru zi, curele late sau foarte subţiri, coliere, brăţări şi cercei.

Noua linie cuprinde şi vestimentaţie creată de designerul american: rochii negre de seară, o piesă din piele întoarsă gri cu un umăr gol, salopete chic, tunici în nuanţe de albastru şi negru.
 
Amatoarele de călătorii de shopping au ocazia să achizitioneze după această dată toată gama de accesorii Jimmy Choo pentru H&M din magazinele din Europa, pentru a fi în tendinţe şi a se alinia unor celebrităţi că Beyonce şi Michelle Obama, care îi poartă creaţiile.

Printre celebrităţile care sprijină munca lui Jimmy Choo se află Paris şi Nicky Hilton, Hayden Panettiere, M.I.A., Sheryl Crow, Cat Deeley, Whitney Port, Olivia Wilde şi Kate Walsh. Majoritatea vedetelor prezente la pretrecerea de lansare în Los Angeles au purtat piese din noua linie vestimentară Jimmy Choo, ale căror preţuri variază între 40 şi 200 de euro.  

Foto: Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton