Home > Relaţii > Confesiune: cum te dezamăgeşte un bărbat care nu ştie ce vrea
Confesiune: cum te dezamăgeşte un bărbat care nu ştie ce vrea
.
De ce ne prefacem că ne e bine când nu ne este? De ce nu avem curajul să luăm decizii pentru noi şi să vedem dincolo de ce se impune?
Există dragoste totală sau posesivitatea şi obişnuinţa sunt prea mari ca să-ţi dai seama când relaţia ta de vis nu e tocmai aşa?
Unii dintre noi ţin atât de mult la forma lor de protecţie în cuplu, încât nu-şi dau seama ca nimic nu e ceea ce pare. Şi sunt sigură de asta. De ce se întâmplă aşa? Pentru că nu toţi au curajul să vadă dincolo de obişnuinţa anilor, de ceea ce cred ei că e sigur. Nu au răbdare şi nici curaj să se testeze. Mulţi cred că fericirea în cuplu înseamnă obişnuinţă şi plăcerea unor obiceiuri pe care nu le-au schimbat, de fapt, din teamă. Pentru unii este cheia succesului, probabil sunt mai liniştiţi. Dar nu toţi suntem aşa, din păcate. Sau din fericire…
M-am gândit să privesc prin ochii mei curajoşi o relaţie lungă. Curajoşi, pentru că eu am putut să spun stop unei relaţii lungi când a fost cazul. Altcineva nu a putut. Acel altcineva este bărbatul care mi-a schimbat viziunea despre chimia între doi oameni, despre afecţiunea şi atenţia pe care ar trebui s-o primească o femeie.
Şi tot EL are o relaţie de la 15 ani. Nu este logodit, dar cred că nu mai e mult. În iulie se fac 2 ani de când ne cunoaştem. Acum mi-am dat seama că nici 2 ani nu sunt şi mi se pare că ne ştim de o viaţă. De fapt, aşa simte şi el. Sunt sigură. Dar cu ce folos?
Sunt multe de spus. De când ne-am cunoscut am simţit că n-o să fim doar amici. Doar din câteva cuvinte îşi dădea seama ce stare am. Ne vedeam la câteva zile în zona în care stăteam şi mă privea într-un fel greu de explicat. În ultimele întâlniri înainte să mă mut de acolo mi-a zis nişte lucruri deloc întâmplătoare. Sunt sigură şi acum că nu a minţit. Printre altele, mi-a spus că e o chimie între noi pe care nu şi-o poate explica. La scurt timp a trebuit să plece din ţară o perioadă – îmi spunea în fiecare zi ce face, ne vedeam pe webcam. Un bărbat mulţumit de relaţia lui nu cred că făcea asta, ci se mulţumea cu ce are. El simţea nevoia de mine, de fapt îmi spusese că nu poate să stea fără să ştie ce fac.
Când am luat ultimele lucruri din fosta casa, mă privea ca un copil curios şi dulce. Ceva se petrecea. L-am luat în braţe şi am simţit ce era deja clar pentru amândoi. Într-o noapte în club s-a întâmplat să stea cu ea fix la masa de lângă. Mă privea întruna şi analiza bărbaţii din preajma mea, mă făcea să mă simt dorită. Ea mi-a părut pretenţioasă, dominatoare, genul căreia îi place să i se facă pe plac şi nu m-am înşelat.
Nu ne-am văzut, dar am vorbit zilnic. De fiecare dată când aveam o problemă, mă susţinea şi nu se lăsa până nu mă convingea să zâmbesc. Dacă nu mă credea, mă suna, parcă îl aud “Zâmbim împreună, da? Zâmbeşti acum?”. Pe alocuri, s-au aruncat sfaturi extraordinare, aluzii incitante, remarci dulci. Ne-am întâlnit într-o seară de curând, ne-am plimbat. Deşi oameni în toată firea, la 3 noaptea mâncam îngheţata noastră preferată şi ne priveam de parcă ne-am mânca unul pe celălalt. Când am plecat, l-am luat în braţe şi mi-a părut uşurat şi mulţumit de gestul meu. Citeşte continuarea în pagina următoare