Zodii care au demnitate

.
Oamenii sunt diferiți, iar principiile de viață după care se ghidează fiecare dintre noi diferă, făcând astfel deosebirea între caracterele puternice și cele slabe. Sunt trei zodii care nu doar că reprezintă sinonimul forței interioare, dar au și reguli sănătoase de la care nu se abat și care, indiferent de probleme, le fac să nu uite de demnitatea lor.

Nu s-ar coborî să facă nimic ilegal, promiscuu, imoral, care contravine convingerilor personale și care ar disturba existența celor de lângă ei Berbecul, Balanța și Capricornul.

Berbec

Berbecul este cea mai încăpățânată zodie, însă atunci când vine vorba de principii după care își ghidează viața, este semnul care are cele mai sănătoase reguli. Chiar dacă este impulsiv, este și plin pasiune, încredere în ceea ce poate face, determinare și, una dintre cele mai mari calități, este foarte cinstit. Berbecul poate să moară de foame, însă nu ar pune mâna pe ceva ce nu este al său. Dacă au o părere proastă despre tine, nu ți-o vor ascunde. Însă în același timp, Berbecul va ști cum să-ți spună asta fără să îți rănească sentimentele. Desigur, nu dețin diplomația Balanței, însă la finalul discuției cu Berbecul, vei descoperi un om sincer ale cărui intenții sunt din cele mai bune.

Citește și: Femeia din zodiac pe care toți bărbații o respectă

Balanța

Diplomată, inteligentă, cu simțul umorului, principala calitate a Balanței este faptul că reușește să țină piept tuturor răutăților cu un șarm incredibil. Nimic din ce îi spui Balanței rău nu ți se va întoarce sub aceeași formă. Oricărei înțepături, apropo sau chiar jigniri, nativa acestei zodii reușește să le răspundă cu capul sus și cu zâmbetul pe buze. Are o capacitate fantastică de autoironie și are replici amuzante pentru răutățile din jur. Nu ai cum să nu o îndrăgești, mai ales pentru că până și dușmanii ei au o admirație pentru modul în care le ține piept. Tactul Balanței o ajută e aceasta să cadă în picioare și să-și păstreze demnitatea.

Capricorn

Răbdarea este o virtute pe care o au majoritatea Capricornilor și care îi ajută să-și gestioneze problemele în așa fel încât să existe cât mai puține urmări. Sunt cei mai eficienți în găsirea unei soluții fără a călca pe cadavre, fără a recurge la tertipuri, scheme sau ilegalități. Aleg întotdeauna calea cea dreaptă în orice luptă și, chiar dacă sunt învinși, lucru care se întâmplă foarte rar, reușesc să stârnească admirația adversarului. Sunt singura zodie care își folosesc unul dintre cele mai mari defecte, încăpățânarea, în scopuri nobile: nu se lasă până nu găsesc soluția, până nu spun ce au de spus atunci când știu că părerilor lor ar putea schimba cursul unui eveniment. Maturitatea și înțelepciunea lor foarte rar i-au făcut să se înșele în astfel de privințe. Dacă le ești prieten, nu concep să te trădeze. Nu știu ce înseamnă îndoiala sau bârfa față de cel mai bun prieten sau față de persoana pe care o aleg pentru a-i sta alături toată viața. Este semnul din zodiac care știe să-și trăiască viața cu multă demnitate.

Citește previziunile de astăzi pentru Capricorn

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton