Numai de data asta, să ai o gură ce se face remarcată este un lucru bun. Mirela Vescan, make-up artistul Rimmel London, îţi arată cum să porţi cea mai sexy culoare a sezonului.
Pot părea joviale, însă buzele în nuanţe pasionale de roşu pot fi, totodată, intimidante. Tocmai de aceea, i-am cerut Mirelei Vescan să ne demonstreze că nuanţele intense de roşu flatează pe oricine. „Îţi poate lua ceva timp să te obişnuieşti cu ele, însă aceste culori sunt cel mai rapid mod de a obţine un look de clasă“, spune Vescan. Textura poate face diferenţa: „Un ruj cremos, cu un uşor aspect mat, conferă o culoare bogată şi are mai puţine şanse să pătrundă în liniile fine din jurul buzelor, cum ar face-o un gloss“, explică make-up artistul. Şi, în timp ce un ruj puternic trebuie purtat cu blush, pentru a echilibra intensitatea, Vescan spune că machiajul ochilor poate fi minimal. „Buzele aprinse vorbesc de la sine“, crede ea.
6 paşi «sfinţi» de make-up artist
Fă alegerea. Optează pentru o nuanţă bazată mai degrabă pe culoarea naturală a buzelor decât pe cea a tenului. „Femeile cu buze roşii ar trebui să încerce oranj sau roşul coacăzelor; pentru buze pale, optează pentru corai sau roşu-cireaşă; pentru buze închise la culoare, alege roşu-cărămiziu sau burgundy“, spune Vescan. Pregăteşte buzele. Dacă ai buzele crăpate, îndepărtează pielea moartă, uşor, cu un prosop umed. Aplică un balsam de buze hidratant şi lasă-l să se absoarbă câteva minute. Aplică. Deschide uşor gura şi aplică rujul pe buza de jos, cu atenţie în colţuri. Strânge-ţi buzele, apoi foloseşte degetul pentru a distribui culoarea pe toată suprafaţa gurii. Uniformizează. Cu o pensulă fixă, umple fiecare gol rămas, luând culoare din vârful rujului şi aplicând-o acolo unde este nevoie. Fixează. Cu un creion de buze în aceeaşi culoare cu rujul, trasează o linie fină în jurul marginilor buzelor – astfel vei crea o barieră de ceară ce va ajuta rujul să nu migreze. Strânge între buze un şerveţel, pentru a îndepărta liniile inestetice. De asemenea, mai poţi aplica în jurul lor anticearcăn, pentru că „acţionează ca un sac de nisip“, afirmă Vescan. Echilibrează. Buzele roşii purtate cu obraji „goi“ îţi pot da un aer obosit. Aplică blush (roz pentru ten deschis şi piersică pentru ten închis) pe mărul obrajilor şi uniformizează-l de-a lun-gul acestora. Termină cu mascara pe genele de sus, pentru a atrage atenţia spre buze, şi nu asupra privirii.
Trucuri de neuitat 1 Lumina de la magazin poate fi înşelătoare, deci ţine cont de acest aspect când cumperi rujuri roşii. O nuanţă care-ţi atrage atenţia în lumina puternică a magazinului arată diferit – şi mai adecvat – dacă-i purtată noaptea.
2 Rujurile roşu-închis sau cu subtonuri albăstrui te pot îmbătrâni. Singura nuanţă euforică de evitat: fucsia. „E prea şocantă pentru a arată bine la oricine“, crede Mirela.
3 Dacă ai buze pale şi vrei să încerci o culoare intensă, precum burgundy, alege o culoare clară sau un gel nuanţator, care-ţi va da un aer dramatic, fără a fi prea dur (foloseşte un beţişor de urechi pentru a curăţa orice urmă de culoare care trece de conturul natural al buzelor).
4 Dacă o culoare de ruj pare prea aprinsă pri-ma dată când o aplici, estompeaz-o strângând între buze un şerveţel de hârtie. Sau înlocuieşte rujul cu un gloss nuanţator.
5 Foloseşte demachiant de pleoape pentru a îndepărta rujul; şterge mai rapid decât orice demachiant pentru ten culorile puternice şi nu conţine alcool, ce le poate deshidrata.