(P) Frumuseţi naturale şi istorice în Kusadasi

.
Visezi la plaje întinse cu nisip fin, mângâiate de valuri spumoase pe care să te relaxezi? Descoperă în această vară, una dintre cele mai vizitate stațiuni turcești, Kusadasi care îți va oferi pe lângă superba coastă aurie, și o mulțime de atracții interesante, printre care obiective istorice, culturale și religioase dominate de peisaje pline de culoare.

Ruinele din Efes

O vacanţă în Kusadasi este incompletă fără un tur la ruinele spectaculoase ale oraşului antic Efes, al patrulea cel mai mare oraş al Imperiului Roman, dar şi la casa liniştită a Fecioarei Maria. Rămăşiţele romane din Efes te impresionează cu fiecare element al său, de la Agora Antică,Vechiul Amfiteatru, Biblioteca lui Celsus şi o mulțime de case terasate, te vor purta cu ochii minţi în vremurile de odinioară.

În apropiere de Efes, pe dealurile verzi din Selcuk, se găseşte casa Fecioarei Maria, locul despre care se spune că ar fi fost ultimul ei loc de odihnă, unde călugării şi măicuţele se asigură de funcţionarea zilnică a unităţii şi a serviciilor de cult, şi aşteaptă vizitatori să descopere acest loc impresionant.

De la situri arheologice, la plajă

Frumosul oraş Selcuk, din apropierea sitului din Efes, este faimos pentru amestecul armonios a mai multor perioade istorice şi pentru locurile naturale din jurul oraşului, de la satul Sirince, cu o vedere montană spectaculoasă, la plaja din Pamucak, pe un drum cu un decor natural impresionant.

La doar 5 km de Efes se găseşte plaja Pamucak, o porţiune lungă de nisip, unde te poţi relaxa după vizita la ruinele antice, poţi înota în voie în apele cristaline ale Mării Egee, ba chiar amatorii se pot distra în voie cu sesiuni de surfing pline de adrenalină. Aproape de plajă te aşteaptă şi un parc acvatic foarte interesant, care îi va cuceri pe cei mici şi cu greu se vor mai lăsa plecaţi.

de Geanina Ichim

Sejur Kusadasi

Hotel Albora 3*- de la 89 euro + 329 lei, 6 nopti de cazare cu demipensiune, transport autocar, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton