O statistică efectuată recent de specialiştii americani arată că din ce în ce mai mulţi oameni suferă de diverse afecţiuni ale ficatului.
Simţi dureri în partea dreaptă imediat sub coaste, te simţi balonată şi obosită? Există posibilitatea de a avea ceva probleme cu ficatul. Află acum care sunt bolile ficatului şi ce poţi face pentru a-ţi îngriji ficatul.
►Care este rolul ficatului?
Ficatul este organul care contribuie la asimilarea substanţelor nutritive în organism, reglează metabolismul, controlează debitul sanguin, secretă bila şi influenţează buna funcţionare a altor organe. De asemenea ficatul depozitează şi colectează vitaminele A, B, D, E şi K şi produce albumina, care ajută la retenţia de Calciu. Tot un rol foarte important al ficatului este şi cel de detoxifiere.
►Ce poate funcţiona greşit
Ficatul este unul dintre cele mai rezistente organe ale corpului. El se poate regenera şi poate funcţiona chiar şi atunci când, din cauza unei boli sau în urma unei intervenţii chirurgicale i-a fost afectat mai mult de jumătate din ţesut. Atenţie însă, ficatul nu este indestructibil. Tot ceea ce mănânci, bei, respiri sau absorbi prin piele în exces poate duce la îmbolnăvirea sa. Una dintre cele mai întâlnite boli ale ficatului este hepatita. Ea este o inflamaţie a ficatului si poate fi cauzată de expunerea prelungită la diferite medicamente, droguri sau infecţii virale. Însă în cele mai multe cazuri hepatita este cauzată de virusuri. Hepatita A, numită şi boala mâinii murdare, este provocată de virusurile care se găsesc în alimente alterate sau păstrate în condiţii neigienice. Aşadar, pentru a reduce riscul infestării cu virusul hepatitei A trebuie să respecţi normele elementare de igienă. Hepatita B se transmite prin sânge, salivă, spermă sau secreţie vaginală. Este o infecţie mult mai serioasă decât hepatita de tip A, deoarece poate rămâne în organism mai mulţi ani. Respectarea regulilor de igienă şi folosirea prezervativului în timpul contactelor sexuale sunt măsuri care reduc riscul îmbolnăvirii. Hepatita C este o boală care progresează lent, ducând la distrugerea ţesutului hepatic. Există cazuri în care afectarea puternică a ficatului se produce abia după câţiva ani de la infectare. Hepatita D ca şi cea de tip C, se transmite pe cale sexuală şi prin sânge. Ciroza este o afecţiune a ficatului care se instalează din cauza excesului de alcool. Acesta duce la formarea unor depozite de grăsime care blochează funcţia hepatică. Odată instalată, ciroza împiedică eliminarea toxinelor din sânge.Ea este o boală care nu poate fi tratată, însă funcţia ficatului poate fi îmbunătăţită dacă se renunţă la alcool şi ţigări şi se urmează tratamentul prescris de medicul specialist.
Când să-ţi faci griji
Cunoscând semnele premergătoare bolilor de ficat poţi preveni instalarea acestora. În majoritatea cazurilor simptomele de debut sunt următoarele:
• senzaţii de greaţă
• oboseală
• pierderea apetitului
• îngălbenirea pielii • depresie
• culoarea închisă a urinei
• dureri în zona ficatului.
►Cum îţi păstrezi ficatul sănătos Iată cele mai importante lucruri pe care le poţi face pentru a-ţi proteja ficatul:
• bea alcool cu măsură sau deloc
• nu amesteca medicamentele cu alcoolul. • vaccinează-te
• ia medicamente doar când e neapărat nevoie • evită suplimentele alimentare • protejează-te în timpul contactelor sexuale
• mănâncă sănătos • spală-te pe mâini înainte şi după masă
• nu folosi periuţa de dinţi, trusa de manichiură sau penseta altei persoane.
În ce constă tratamentul
Cu cât tratamentul este început mai devreme cu atât şansele de reuşită sunt mai mari. Atenţie însă, tratamentul îl poate prescrie numai medicul. Pentru hepatita A şi B există vaccinuri pe care le poţi face după ce în prealabil ai consultat medicul specialist. S-au descoperit în ultimul timp medicamente eficace şi în lupta contra hepatitei de tip C şi D cum ar fi: Lamivudina, Ribavirin, Intron şi Interferon. Pentru cei care suferă de boli hepatice severe sau insuficienţe hepatice, transplantul poate fi soluţia cea mai bună. Recent o echipă de cercetători americani a descoperit un medicament eficace împotriva cancerului de ficat: Nexavar. În urma studiilor efectuate s-a observat că administrarea acestui medicament bolnavilor de cancer hepatic a permis prelungirea speranţei de viaţă a acestora cu 44%.