Slăbește 1,5 kilograme peste noapte cu această dietă

.
Sezonul cald se apropie mai repede decât ne-am așetpta și realizăm că trebuie să avem din ce în ce mai multă grijă de silueta noastră. Asta nu presupune însă să bem numai apă plată cu lămâie și să mâncăm un măr toată ziua, așa cum vedem că fac majoritatea vedetelor pentru a slăbi. Nu este cazul să ne înfometăm, deoarece există un regim alimentar care ne ajută să slăbim chiar și 1,5 kilograme într-o zi.

Așa cum ne recomandă medicii, o persoană cu ar trebui să mănânce trei mese pe zi. Iar cea mai impprtantă este, așa cum auzim la fel de des, micul dejun. Este foarte important să nu sărim peste această masă, la care putem mânca în principiu orice, mai puțin grăsimi saturate și carbohidrați.

Citește și: Un aliat de nădejde pentru dietă: cojile de banană

La interval de trei ore trebuie să luăm prânzul, iar de evitat sunt aceleași alimente menționate mai sus. De asemenea, dacă simți nevoia unei gustări, poți avea fructe sau legume care nu conțin prea mult zahăr.

Pasul cel mai important însă în această dietă este cina. Orice masă luată după ora 18.00 se digeră foarte greu, așa că este recomandat să ținem cont de această oră. Mai mult, la masa de seară trebuie să mănânci combinații între următoarele alimente: carne de pui, pește, fasole verde, linte, ceapă verde, ceapă roșie, usturoi, salată verde, ghimbir, cartofi dulci, porumb fiert, sparanghel, roșii, cereale integrale, alune, fistic. Atenție însă la cantitatea de alimente consumată, pentru că aceasta nu trebuie să depășească 350 de grame.

Citește și: Slăbește 6 kilograme într-o săptămână cu această dietă

Așadar, este o paletă largă de alimente pe care le poți combina pentru a avea și cina și desertul cât mai variate, o perioadă mai mare de timp.

De ce aceste alimente?

Ingredientele menționate mai sus ajută la producerea mai intensă a arderilor pe timpul nopții, astfel încât după ce te-ai odihnit, te poți trezi mai slabă cu 1 până la 1,5 kilograme.

Foto: 123rf.com

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton