Sănătatea intimă asigură și o viață sexuală activă, însă sunt greșeli pe care femeile le fac înainte de a începe o partidă de amor și care le periclitează starea de funcționare a organismului.
De foarte multe ori ai auzit în jurul tău cât de important este să mergi la toaletă înainte de a face sex, pentru că altfel riști să faci infecții urinare. Ei bine, se pare că acesta este doar un mit, care recent a fost dărâmat, experții apreciind contrariul: că acest gest te poate îmbolnăvi de infecții urinare.
Potrivit urologului David Kaufman, urinatul înainte de sex este una dintre cele mai mari concepții greșite care s-au vehiculat până în prezent. În timp ce după partida de amor este foarte important să mergi la toaletă, înainte de actul sexual nu trebuie să procedezi așa.
Explicația, conform lui Kaufman, este aceea că în timpul actului sexual bacteriile din vagin pot fi împinse spre uretră. Este binecunoscut faptul că pri procesul de micțiune, eliminăm și o cantitate importantă de bacterii. Iar dacă facem acest lucru înainte de sex, atunci bacteriile împinse din vagin în uretră riscă să rămână aici. Tocmai de aceea, cel mai bun moment de a urina este după actul sexual.