Cocoțate pe stâncile aproape verticale și binecuvântate cu peisaje rupte din paradis, satele insulei Santorini sunt considerate cele mai frumoase din Europa. Și nici nu este de mirare de ce... În Oia se vede cel mai bine apusul soarelui, în Imerovigli ai posibilitatea să înoți ore în șir în piscinele infinity, iar în Fira poți coborâ treptele stâncoase călare pe măgăruș...
Vacanță romantică în doi
Cu o astfel de atmosferă, peisaje și posibilități de petrecere a timpului liber, Santorini este destinația cuplurilor de îndrăgostiți din toate colțurile lumii. În funcție de preferințe pe Insula Misterioasă, așa cum a fost numită de Jules Verne în romanul său cu același nume, vei putea să îmbini relaxarea cu istoria sau party-urile tematice cu obiceurile tradiționale.
Dacă ajungi aici la începutul sezonului estival, vei fi surprins de clima blândă dar mai ales de peisaje. Insula este îmbrăcată în flori colorate, iar dealurile vulcanice sunt pline pe muguri de vie, de vegetație specifică și de lămâi parfumați care îi dau o notă aparte.
Panorame care îți taie respirația
Odată ce vei păși aici te îndrăgostești iremediabil de panoramele uluitoare, dar mai ales de casele care își țin echilibrul pe acest tărâm stâncos care pare că năvălește oricând în marea diafană.
Simbolul insulei sunt morile de vânt și cupolele bisericilor, atât de multe încât îți dă impresia că te afli pe un tărâm sacru. De aici a pornit și ideea că în Santorini găsești mai multe biserici decât case… și totuși, lăcașurile cu cupole albastru luminos sunt în jur de 300 pe toată insula, cele mai multe pe metru pătrat din Europa. Perfect mai ales dacă tu și perechea ta, vreți să vă reînnoiți jurămintele de dragoste.
Hotel Alia 3* – de la 354 euro/ persoana, 7 nopti de cazare cu mic dejun, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.