(P) Zakynthos, ţinutul fantastic ce inspiră artiştii

.
Zakynthos a fost supranumită de poeţi „Zacinto”, fiind una dintre cele mai apreciate destinaţii de vacanţă ale Greciei. Este apreciată de turiști grație peisaje ireale, pentru plajele spectaculoase, dar și pentru nuanţele de turcoaz ale mării.

Il Fiore del Levante

Climatul temperat mediteranean, cu veri răcoroase şi ierni blânde cu ploi generoase, a favorizat dezvoltarea puternică a vegetaţiei, asigurând o rezervă remarcabilă de apă, motiv pentru care insula a devenit tot mai populară sub denumirea de „insulă verde”, cu o vegetaţie luxuriantă care te cucereşte. De altfel, însuşi Homer şi conducătorii veneţieni obişnuiau să se mândrească cu insula acoperită de păduri pe care o denumeau „floare de levant”.

În plus, insula este o destinaţie plină de contraste, cu plaje largi, aurii, dar şi coaste stâncoase, sate pescăreşti şi staţiuni ultramoderne, cu o viaţă de noapte intensă. Toate acestea în favoarea mulţumirii cât mai multor turişti care pot profita de lungul sezon turistic, care începe din luna mai şi se încheie abia la sfârşitul lunii octombrie.

Atracţii pentru toate gusturile

Apele calde şi puţin adânci ce scaldă plajele insulei Zakynthos fac ca aceste locuri să fie favorabile mai ales familiilor cu copii, dornici să descopere aici tainele înotului, în cele mai limpezi ape ale Mării Ionică, sau să urmărească, în partea de sud a insulei, ţestoasele Carreta Carreta, un adevărat miracol al naturii, un specimen pe cale de dispariţie, protejat de ecologiştii greci.

În plus faţă de peisajele naturale uluitoare, Zakynthos vine în întâmpinarea turiştilor cu o mulţime de alte atracţii interesante, cum ar fi numeroasele insule mici pustii, unde poţi petrece câteva ore departe de agitaţia staţiunilor moderne, într-un cadru natural sălbatic. Cum ar fi Golful Laganas, cu ale sale Pelouzo şi Marathonissi, sau Porto Vromi şi Strofades, care fac parte din parcul marin al insulei, datorită frumuseţii naturale de nedescris.

De Geanina Ichim

Sejur Zakynthos

Hotel Strofades Beach 4*- de la 368 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport individual, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro,  sau la telefon 021.270.00.99.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton