Trucuri vestimentare care te fac să te simți încrezătoare

.
Felul în care îți începi dimineața dă tonul întregii zile, iar dacă te simți încrezătoare în tine, nu te vei lăsa intimidată de niciun obstacol. Vezi cum să alegi cele mai potrivite haine pentru o stare de bine.

Fă-ți un plan pe o săptămână

În loc să petreci minute bune gândindu-te cu ce să te îmbraci dimineața, pregătește-ți fiecare ținută de duminică. Deși pare o sarcină grea, vei economi timp prețios dimineața.

Gândește-te prima dată la pantofi

Când vrei să îți compui o ținută, este important să te gândești prima dată la pantofii pe care vrei să îi porți. Dacă trebuie să ajungi la o întâlnire de serviciu în timpul zilei, înlocuiește balerinii cu pantofi cu toc. Pantofii stilettos, de exemplu, dau un aer prețios oricărei ținute. Este important să îți faci câteva formule vestimentare și să le respecți: pantofi stilettos cu fustă creion și cămașă sau balerini cu rochie și cardigans sau botine cu cizme și top lejer.

Fii sigură că arăți bine

Oricât ai fi de grăbită, sigur vei avea 10 secunde să verifici cum arată outfit-ul tău înainte să ieși din casă. Vezi să nu ți se vadă eticheta, să nu îți atârne o ață la fustă, să ai gulerul de la cămașă bine așezat. Dacă știi că ai o ținută impecabilă, vei fi relaxată. Cine s-ar simți bine știind că are o pată pe mânecă?

Alte trucuri care îți dau încredere

Este foarte important să știi ce haine ți se potrivesc, care sunt cele care îți ascund imperfecțiunile și care sunt cele care îți scot în evidență atuu-urile. Ca să arăți bine trebuie să știi și care sunt culorile care se potrivesc cel mai bine cu nuanța părului și a ochilor.

Încearcă să îți dezvolți un stil personal, pentru că arăți, astfel, că știi ce vrei, iar oamenii te privesc cu alți ochi. Poartă întotdeauna ce îți place, nu ce știi că se poartă, pentru că nu întotdeauna te avantajează tendințele.

Sursa foto: Shutterstock.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton