Economiile se fac cu multă răbdare, dar și cu sacrificii. O femeie susține, însă, că a găsit cea mai simplă metodă de a strânge bani.
Marie C. Franklin este o jurnalistă americană care vrea să îi învețe pe oameni să economisească bani mai ușor. Metoda ei a fost preluată de site-ul time.com și s-a viralizat rapid.
Marie a povestit că, în urmă cu 12 ani, a luat o decizie care a schimbat relația ei cu banii. În loc să cheltuiască fiecare bancnotă de 5$ care îi cădea în mână, a ales să înceapă să le economisească.
„La acea vreme, aveam două fete la colegii private și, ca să fiu blândă, eu și soțul meu eram foarte stresați financiar. Atunci mi-am dat seama că dacă pun deoparte fiecare bancnotă de 5$ pe care o primesc rest pot să controlez mai bine economiile pe care le aveam atunci, iar strategia a dat rezultate. Fetele au terminat colegiul și sunt amândouă căsătorite acum. În plus, am economisit aproximativ 36.000 $ în hârtii de 5$. Cea mai bună parte a planului meu este că și tu poți să îl urmezi. Tot ce trebuie să faci este să îți iei angajamentul să pui deoparte cei 5$”, a scris Marie C. Franklin pe time.com.
Cele mai bune metode de a economisi bani
Dacă vrei să te bucuri de economiile tale, este important să rămâi fidelă angajamentului de a pune deoparte o sumă de bani. Ideal ar fi să îți faci un cont de economii și să transferi acolo 10% din salariu. Știm cât de greu este să faci asta, așa că încearcă să strângi câte 5 lei în fiecare zi. Chiar dacă nu vei simți imediat că te poți baza pe acești bani, în timp se vor dovedi de folos.
Este important să îți faci un plan de cheltuieli și să îl respecți. Alocă-ți o sumă de bani pe care să o cheltuiești săptămânal și încearcă să nu o depășești sub nicio formă. Nu mai mânca în oraș, ci gătește acasă și ia-ți mâncare la serviciu. Așa vei putea face și alegeri culinare mai sănătoase.
În loc să dai bani pe cafea în oraș, mai bine ți-o faci acasă. Chiar dacă nu costă mult, pe termen lung, vei vedea diferența.
Controlează-ți emoțiile. Cei mai mulți oameni cumpără lucruri de care nu au nevoie când sunt supărați sau deprimați. În loc să mergi în magazine în astfel de momente, sună-ți un prieten și ieși cu el la o plimbare. Te vei descărca de emoțiile negative.