Zakynthos oferă o selecţie amplă de idei de activităţi pentru turiştii de toate vârstele. De la sporturi nautice, drumeţii, safari, precum şi numeroase locuri de vizitat şi admirat, fie că vorbim despre plajele exotice sau satele pitoreşti dominate de peisaje uluitoare.
Floarea Levantului este vizitată de călătorii europeni și totodată preferata românilor, care în mod deosebit o aleg ca destinaţie de vacanţă pentru verile mult aşteptate de cei mici, fiind o garanţie a distracţiei şi a timpului de calitate petrecut în familie.
Iubitorii de natură vor găsi aici câteva dintre cele mai frumoase atracţii naturale grecești, care îi vor lăsa pe cei mici cu gurile căscate, ba chiar şi adulţii vor fi impresionaţi. Navagio sau Plaja Contrabandiştilor, aşa cum a fost supranumită, vă oferă o imagine desprinsă parcă din filme cu piraţi, care le stârneşte tuturor imaginaţia, susţinută şi de o panoramă ireală asupra mării, atât de jos, de pe nisipul fierbinte, cât şi de sus, de pe stânci.
Water Village, distracții cu duiumul
În partea de sud-est a insulei, în satul Sarakinado, vei găsi parcul acvatic Water Village, considerat a fi unul dintre cele mai impresionante de pe insulă, care îi va cuceri pe copii cu o gamă largă de activităţi, de care nu se vor plictisi nicicând.
Întins pe o suprafaţă de 40.000 mp, parcul le oferă atât părinților, cât şi copiilor numeroase idei de divertisment. Experimentează senzaţii extreme, pline de adrenalină, cu o cursă pe Turbo Tube, Boomerango, Free Hall sau Kamikazi, ori relaxează-te şi pluteşte pe îndelete pe Râul Leneş, o piscină mare unde poţi înota în propriul ritm.
Vei găsi aici mai multe baruri şi cafenele care servesc gustări şi băuturi răcoritoare, dar şi magazine de cadouri, precum şi un loc special amenajat pentru tatuaje şi pictat pe faţă. O amintire numai bună cu care să închei o zi plină de energie la Water Village.
Hotel Zante Royal Resort 4*- Suri Club – de la 569 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.christiantour.ro, sau la telefon 021.270.00.99.