Claudia Teodorescu, medic specialist dermatolog la Spitalul Colentina
Ce îţi poate strica buna dispoziţie mai abitir ca un păr încărcat de mătreaţă? Mai nimic. Află cum să scapi repede şi sigur de ea.
Contrar multor păreri, mătreaţa nu înseamnă doar coji uscate la nivelul scalpului. E o problemă specifică scalpului cu exces de sebum. „Cauza apariţiei mătreţii este ciuperca Malassezia Furfur, care trăieşte pe scalp şi se hrăneşte cu sebum din glandele sebacee. Dezvoltarea ei este favorizată, aşadar, la persoanele cu exces de sebum“, spune Claudia Teodorescu, medic specialist dermatolog la Spitalul Colentina. Creşterea necontrolată a ciupercii Malassezia accelerează procesul de reînnoire celulară şi „singurul mod prin care putem scăpa de celulele imature, numite mătreaţă, este să folosim şampoane ce nu lasă reziduuri pe firul de păr şi pe scalp“, explică dr. Teodorescu. Iată cum poţi lupta împotriva acestei ciuperci:
1. Cumpără produse adecvate. Alege un şampon cu efect antimicrobian (cu ingredientul Climbazol) care, în acelaşi timp, conţine o formulă ce reduce procesul de reînnoire celulară (Piroctone Olamine). „Majoritatea pacientelor ajung la un compromis, alternând şampoanele cosmetice cu cele anti-mătreaţă, însă noile cercetări au dezvăluit formule care se mulează perfect pe ambele nevoi“, spune dr. Teodorescu.
2. Spală-ţi eficient părul. Masează scalpul cu şampon şi lasă-l pe păr cel puţin un minut. Clăteşte cu apă călduţă, nu fierbinte. Urmează zilnic această rutină, până când mătreaţa începe să dispară (stoparea depinde de severitatea acesteia, şi poţi sesiza îmbunătăţiri la câteva zile după).
5. Stylingul îţi poate veni în ajutor. Evită cărarea bine definită sau părul întins cu placa. Ondulează-l uşor şi prinde-l şic; aşa vei împiedica apariţia unor coji noi, fiindcă nu-l vei mai atinge atât de des. Dacă preferi să-l porţi desfăcut, creează volum la rădăcină, pentru a ascunde scalpul.