Ai impresia că-ţi plesneşte burta după fiecare masă? Nu intra în panică. Dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii Puls, spune că poţi scăpa de senzaţia neplăcută de balonare dacă vei mânca mai încet data viitoare şi vei renunţa la băuturile carbogazoase şi la alimentele care-ţi fac rău. În plus, consumă leuştean, unul dintre cele mai eficiente remedii naturale anti-balonare, proaspăt sau sub formă de ceai.
“Balonarea sau meteorismul, aşa cum mai este denumită acea senzaţie de burtă umflată, însoţită de durere, de respiraţie greoaie sau chiar de palpitaţii şi de greaţă, apare când se acumulează în intestin o cantitate de gaze peste limita normală.