Cum faci acasă un detergent de vase prietenos cu mâinile tale

.
Detergentul de vase îți usucă mâinile și îți dorești cu ardoare un produs mult mai blând cu pielea ta? Cea mai bună soluție este să rezolvi tu problema, la tine acasă. Îți prezentăm mai jos o rețetă de detergent de vase care te va proteja.

Este vorba despre un detergent de vase fără fosfați, parfumuri sau alte substanțe chimice care usucă pielea. Un produs  fără substanțe toxice, care protejează nu doar mâinile tale, ci și planeta, reducând poluarea, poate fi făcut chiar la tine acasă, este, printre altele,  pe bază de sodă, ulei de măsline și apă. Tot ce trebuie să faci este să cumperi, dacă nu cumva le ai în cămară, ingredientele de mai jos, să le amesteci bine și să la agiți, astfel încât compoziția să devină omogenă.

Iată cum faci detergentul de vase prietenos cu mâinile tale!

Ingrediente pentru detergent de vase prietenos cu mâinile tale:

O cană de săpun de Castilia lichid

2 lingurițe de glicerină vegetală

1 linguriță de sare

50 de picături de ulei esențial cu parfumul dorit de tine (mandarine, lămâie, grapefruit, portocală, tangerină, clementină sau poți pune ulei esențial de bergamotă, care are o mirească dulce și intensă).

Un recipient cu dispenser

Ce ai de făcut pentru a prepara detergent de vase prietenos cu mâinile

Adaugă toate aceste ingrediente în recipient, agită bine compoziția. Va trebui să faci asta până când observi că sarea s-a dizolvat în partea lichidă și nu mai sunt depuneri pe fundul recipientului. Bine de știut: acest detergent nu este pentru utilizarea la mașina de spălat vase.

Citește și: Fă-ți o pudră din ingrediente naturale la tine acasă

Ce este săpunul lichid de Castilia

Săpunul lichid de castilia este un agent de curățare natural, care poate fi găsit la magazinele naturiste și care se prepară, după cum îi spune și numele, în regiunea spaniolă Castilia. Poți prepara și tu acasă săpun de Castilia, cu următoarele ingrediente: sodă caustică (leșie) – 340 gr, ulei de măsline – 2.000 grame, ulei ed cocos – 400 de grame, apă – 700 grame. Toate aceste ingrediente se amestecă bine și se lasă 24 de ore. Pentru că trebuie să fie lichid, acesta se topește.

Glicerina vegetală

Acest ingredient poate fi comandat online, pe site-urile cu produse naturiste. Glicerina vegetală hidratează și conferă o textură catifelată pielii. De asemenea, datorită ei se formează clăbucul atât de necesar curățării vaselor.

Citește și: Cum prepari o cremă antirid naturală

Uleiurile esențiale de citrice

Uleiurile esențiale sunt minunate pentru a oferi un miros frumos produselor homemade. Unde mai pui că citricele funcționează ca un antiseptic, ceea ce înseamnă că vasele tale vor fi dezinfectate.

Foto: Pixabay

Află și cum faci sapun de casa

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton