Usturoiul este folosit de sute de ani pentru prevenirea bolilor cronice și tratarea răcelilor. Vezi ce se întâmplă când îl ții în gură timp de 30 de minute.
Usturoiul proaspăt este considerat un medicament foarte puternic, potrivit startinuk.com, și este folosit pentru tratarea bolilor vasculare și cardiace. Numeroase studii au arătat că acest ingredient natural este foarte eficient în scăderea tensiunii, colesterolului, tratarea bolii coronariene, prevenirea infarctului și aterosclerozei. Alte persoane îl folosesc pentru a preveni cancerul rectal, la colon, la sân sau la plămâni.
Usturoiul produce o substanță numită alicină, care reușește să lupte împotriva acestor afecțiuni și care produce mirosul înțepător. Sunt anumite procese prin care ustoriul este lăsat fără miros, însă în aceste condiții își pierde și din proprietăți. Include acest ingredient în rețetele tale, iar pe lângă savoare, vei obține și nutrienți importanți pentru organism.
Cum să beneficiezi de proprietățile usturoiului
Usturoiul poate fi tăiat în bucăți în salate, poate fi pisat sau adăugat în mâncare, însă alte persoane îl consumă ca pe bomboane. Chinezii, de exemplu, țin usturoiul în gură 30 de minute. Ei practică această metodă dimineață, după ce se trezesc, și susțin că rezultatele sunt incredibile.
Nutrienții sănătoși din usturoi ajung mai repede în organism prin salivă și curăță vasele de sânge. După cele 30 de minute trebuie să scuipi usturoiul și să te speli pe dinți. Dacă simți, în continuare, un miros neplăcut, mestecă o boabă de cafea sau o frunză de pătrunjel.
Acest mod de a consuma usturoiul are numeroase efecte benefice pentru organism. Îți curăță organismul de toxine, menține rinichii sănătoși, îți curăță pielea, îți întărește sistemul imunitar și tratează bronșita și infecțiile respiratorii. Iar dacă ești la dietă, trebuie să știi că atunci când ții usturoiul în gură fără să îl mesteci, îți controlezi și apetitul. Apelează la această metodă și dacă suferi de tuse cronică sau ai pietre la rinichi, pentru că te vei simți mult mai bine.
5 lucruri pe care nu le știi despre usturoi
China este cel mai mare producător de usturoi din lume, iar un studiu din 2012 a arătat că recolta dintr-un an se ridică la
Se spune că faraonii egipteni îi hrăneau pe cei care lucrau la construcția piramidelor cu usturoi, pentru a le da putere, iar într-un document medical egiptean apar 22 de utilizări medicale diferite ale acestei plante.
Usturoiul poate fi folosit pentru a face lipici. Sucul lipicios este folosit ca adeziv mai ales în lucrări pe bază de sticlă.
Fiind bogat în iod, usturoiul este foarte eficient în tratarea problemelor tiroidiene.
Nivelul ridicat de alicină din usturoi previne căderea părului. Specialiștii recomandă masarea scalpului cu ulei de usturoi.