Uneori, a doua impresie, nu prima, contează. Sunt Diana şi trebuie să-ţi spun şi ţie că poţi să ratezi bărbaţi buni dacă îi judeci după haine.
Anul trecut am câştigat o sumă frumuşică şi am dat fuga prin zona Băneasa ca să îmi cumpăr obiecte decorative şi un mult dorit sistem home cinema. Mă întorc acasă, încep să îl montez şi mă trezesc prinsă în o mie de fire şi tehnici. M-am trântit pe covor şi am zis clar, îmi trebuie un bărbat în casă. Şi nu doar în casă îl vroiam.
Aveam deja idei. A doua zi trebuia să merg la salon şi hairstylista mea îmi povestise de fratele ei singur, cu care putea să jure că aş fi făcut un cuplu excelent. Zis şi făcut! Am sunat-o, i-am reamintit că vin şi am făcut aluziile potrivite.
A doua zi, cu prosopul pe cap şi părul plin de cremă tratament, îl văd venind. Mi-am zis “ăsta da moment în care să apară, când eu arăt aşa”. Mi-a trecut repede părerea de rău când m-am uitat la el – înalt, lat în spate, bronzat, cu tricou mulat şi cu mersul specific bărbatului prea sigur pe el. Am zis nu. Tricoul ăla, blugii ăia.. nu nu!!!
Totuşi, în liniştea casei mele fără sistem home cinema montat, am început să mă gândesc: am nevoie urgent de un bărbat şi de data asta sistemul ăsta nemontat nu e cea mai mare problemă a mea. A trecut ceva timp şi când aşa zisa disperare a înlocuit standarde de ani, am sunat-o din nou pe hairstylista mea. Nici n-am apucat să îi spun despre ce e vorba, că mi-a şi dat numărul lui de telefon. L-am sunat şi i-am spus să ne întâlnim într-un pub din centru. A primit propunerea foarte încântat şi aproape că mi-a trântit telefonul în nas. Cred că de fapt a dat fuga să toarne un borcan de gel în păr, pentru că atât am presupus ca şi-a dat când l-am văzut.
O bilă albă pentru că a venit la timp şi arăta bine, una neagră pentru că părul lui era puţin spus gelat. Mi-a amintit de băieţii din liceu când vroiau să impresioneze. Au urmat alte câteva bile albe când m-a lăudat pentru cum eram îmbrăcată, a intrat el primul în pub (chiar aşa scrie în bunele maniere) şi mi-a tras scaunul ca să mă aşez. Părea puţin precipitat dar după ce am mâncat ceva şi am băut două pahare cu vin, a început să fie exact el. Simţeam că putem să vorbim orice, avea glumele potrivite la el şi mai ales, m-a făcut să mă simt cum de mult nu mă mai simţisem cu un bărbat în oraş şi asta pentru că îmi punea multe întrebări despre mine. Era interesat de persoana mea şi surprinzător, chiar îmi plăcea să răspund. Plănuisem să stau două ore şi am stat cinci. La plecare, ne-am sărutat şi am luat taxi în direcţii diferite.
Pe drum spre casă mă întrebam ce naiba s-a întâmplat cu mine. Dacă mi-ar fi spus cineva cu o lună în urmă că o să fie aşa, îi ziceam că e nebun. De fapt, realizam ceva: în primul rând, până atunci avusesem standarde prea ridicate, în al doilea rând, mă grăbisem să-l judec după hainele din ziua aceea, la salon.
După câteva zile l-am invitat la mine la un film. Mi-am pus mintea cu echipamentele sofisticate şi după 5 ore, trei unghii crăpate şi două Algifen, am reuşit. Şi am simţit gustul independenţei feminine, acum, că aveam o oarecare dependenţă faţă de un bărbat. A venit cu flori şi mâncare, s-a purtat exemplar şi da, l-am rugat să îmi schimbe capătul de la duş şi să ducă la gunoi fostul sistem. Doar că pentru că îmi dădusem seama că mă pot descurca şi singură nu însemna că nu trebuie să profit de prezenţa masculină din casa mea.
Suntem împreună şi acum, în septembrie s-a făcut 1 an. Deci, se poate nu? Chiar se poate dacă înveţi să vezi dincolo de ambalaj.