Târguri de Crăciun în Bucureşti

.

Cu mireasma lor de cozonaci şi turtă dulce, vin fiert cu sorţişoară, precum şi concerte magice de colinde, târgurile de Crăciun din oraşe dau startul sărbătorilor de iarnă.
Dulciuri, jucării, suveniruri şi sute de idei de cadouri vei găsi la târgurile de iarnă din oraş, pe care nu trebuie să le ratezi nici în acest an.

Vine Moşul în Obor

Unul dintre cele mai mari târguri de iarnă, deschis timp de o lună în Parcul Obor din Capitală, se transformă cu fiecare an într-un spectacol în toată regula.

Pe lângă zecile de căsuţe de lemn, care te aşteaptă cu suveniruri şi produse tradiţionale dintre cele mai gustoase, organizatorii te aşteaptă cu spectacole şi concerte frumoase în spiritul sărbătorilor de iarnă.

Cozonaci, turtă dulce, ciocolată, prăjituri, negustorii au adus toate bunătaţile specifice sezonului.

Când: 3 decembrie 2011 – 3 ianuarie 2012

GreeFair de Sărbători

În Green Hours dacă ajungi, vei îmbina utilul cu plăcutul, pentru că cei de aici îţi propun cadouri inedite realizate manual, iar în momentele de respiro, să te delectezi cu ceva bun în barul lor de gheaţă, folosind pahare de gheaţă.

Vin fiert, mere coapte, prăjituri, turtă dulce şi colinde şi acces liber la distracţie.

Când: 3 – 18 Decembrie 2011

Arome de Crăciun

Pe lângă programul la cinema şi raita prin magazine, Bucureşti Mall te aşteaptă în luna decembrie şi cu atracţii mai puţin laice.

În fiecare seară mergi să asculţi corurile de colindători ce vestesc Naşterea Domnului, savurează bunătăţi de post – halviţă, ciocolată de casă şi covrigi rumeniţi – şi pregăteşte-te din timp cu cadouripentru cei dragi.

Când: 01 -31 decembrie 2011

Târgul Cadourilor de Iarnă 2011

Un întreg univers al lui Moş Crăciun s-a instalat şi la Palatul Copiilor din Bucureşti (Bd. Tineretului nr. 8-10), de unde îţi va fi imposibil să pleci cu mâna goală.

Găseşti decoraţiuni de sezon, bijuterii cu pietre preţioase şi semipreţioase, cosmetice, artizanat, jucării, dulciuri, produse gravate manual, design vestimentar, încălţăminte, poşete, accesorii şi multe altele.
In cadrul târgului, se vor organiza şi ateliere de creaţie pentru copii, unde aceştia vor învăţa să modeleze lut, să picteze sau să decoreze obiecte din sticlă şi ceramică.

Intrarea este liberă.
Când: 17 – 23 decembrie 2011

Târgul Moşilor de Iarnă

Pentru cei care sunt în căutarea unor cadouri exclusiviste, o vizită la Muzeul de Geologie din Şoseaua Kiseleff poate fi o idee binevenită. Căci în această perioadă se desfăşoară Târgul Moşilor de Iarnă unde, pe lângă expoziţia fabuloasă de cristale şi bijuterii vor putea să aleagă un cadou superb persoanelor dragi şi… foarte cuminţi.

Expoziţia de bijuterii este cu vânzare.

Când: 1 – 11 decembrie 2011

Bazarul de Crăciun la Serendipity

Şi Serendipity, din Grădina Icoanei (strada Dumbrava Roşie, numărul 12) te invită la un ceai cald şi aromat în interiorul atelierelor lui Moş Crăciun.
Spiriduşii lor – artizani pricepuţi – au pregătit daruri minunate unicat, realizate manual cu talent şi pricepere: podoabe, accesorii şi decoratiuni.

Bazarul este dedicat celor care îşi doresc să pună sub brad cadouri originale, evitând aglomeraţia marilor magazine şi a produselor de serie.

În plus, ceainăria a organizat şi o „tombolă magică”. Intrarea este 5 lei şi include o cană de ceai aromat şi biletul de tombolă.

Când: 10 – 11 decembrie 2011, 11:00 şi 17:00
Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton