Albumul „21” al lui Adele a devenit albumul secolului

.

A dat câteva emoţii fanilor săi, după ce a rămas fără voce din cauza unei infecţii la gât, dar acum Adele este cea care îi lasă pe aceştia fără grai.
Adele, cântăreaţa care bate record după record, deţine cel mai vândut album al secolului 21, potrivit Official Charts Company (OCC), care a anunţat că materialul artistei institulat sugestiv „21” a generat cele mai mari vânzări ale secolului 21, în Marea Britanie.
Recordul înregistrat de Adele, care, cel mai probabil, va aduce şi titlul de cel mai de succes album al anului 2011, l-a depăşit pe cel înregistrat de regretata artistă Amy Winehouse. „Back To Black”, materialul discografic pe care artista îl lansa în 2006, s-a vândut în peste 3,3  milioane de exemplare. Anul acesta, însă, Adele a devansat-o pe Amy Winehouse în ce priveşte volumul de vânzări, după ce  „21” a înregistrat peste 3,4 milioane de copii vândute, în decurs de un an.

Potrivit OCC, albumul s-a clasat de la lansare doar în top 10 în Marea Britanie, din ianuarie, de când a fost lansat. Mai mult decât atât, „21” a urcat în cea de-a 45-a săptămână patru poziţii, de pe locul 9, pe 5.

Astfel, Adele a devenit artista solo cu cele mai multe săptămâni consecutive petrecute pe prima poziţie în chart din istorie.

Cântăreaţa britanică a atins şi alte recorduri impresionante. Adele a devenit prima artistă după Beatles (1964) cu doua piese şi doua albume în UK Top Five.

Artista, în vârstă de 23 de ani, a fost nevoită să îşi anuleze o serie de concerte, fiind supusă unei operaţii pe coardele vocale, din cauza unui posibil polip benign.
Foto: hepta.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton