După ce ne-am bucurat de festinul de sărbători, organismul nostru trebuie pus în mișcare pentru a scăpa de toxine, dar și pentru a ne tonifia.
Iată câteva exerciții care ne întăresc organismul și ne tonifică mușchii!
Genuflexiuni cu mingea medicinală
Stai pe vine cu picioarele depărtate, ca atunci când faci o genuflexiune normală. Așează-te în această poziție în fața unui perete, la aproximativ 60 de centimetri. În timp ce ții o minge medicinală la piept, lasă-te în jos, iar în momentul în care te ridici dă drumul mingei astfel încât să lovească peretele. Prinde apoi mingea în momentul în care te lași în jos.
Abdomene pe lateral
Sprijină-te cu genunchiul drept și mâna dreaptă pe podea, în timp ce stai cu spatele la perete. Ia o ganteră în mâna stângă și ridic-o deasupra capului, în timp ce ridici și piciorul stâng. Apoi îndoaie genunchiul stâng, în timp ce lași în jos mâna stângă cu gantera. Repetă exercițiul sprijinind și pe partea stângă.
Poziționează-te în picioare, cu labele apropiate. Ține o ganteră deasupra umărului stâng cu ambele mâini. Pune un pas în față în timp ce aduci gantera deasupra celuilalt umăr
Flotări ”sinucigașe”
Acets tip de flotări sunt supranumite de preparatorii americani sinucigașe, din cauza gradului mare de solicitare. Așază-te cu fața la podea, ținând în mâini două gantere, ca la flotări. Îndoaie coatele, după care ridică-te în plan vertical, printr-o săritură, ducând mâinile cu ganterele, deasupra capului. Repetă mișcarea de două sau trei ori, dar ai grijă să mărești numărul de la o săptămână la alta.
Stai cu fața la podea ca atunci când faci flotările, ținând ganterele în mână, întocmai ca la exercițiul prezentat mai sus. Însă, în loc să îndoi coatele, ridică brațul stâng și întinde-l bine, până când ai senzația că cineva trage de tine. Fă aceeași mișcare și cu brațul drept.
Fandări în mers cu mingea
Fandările sunt exerciții excelente pentru tonifierea fesierilor și picioarelor. Mergi în fandare, cu mingea în mână, iar pe măsură ce alternezi pașii mută mingea din partea stângă, în partea dreaptă a corpului.