Ce se întâmplă în corpul tău la masa de Crăciun

.
De Crăciun ne dorim să avem parte de o masă tihnită, plină cu bunătăți, în compania persoanelor cele mai drafi din familie. Însă în timpul acestui festin organismul nostru trece printr-o serie de modificări, atât la nivel fizic, cât și psihic.

Iată ce se întâmplă la masa de Crăciun:

În creier

Înainte ca măcar să așezi și să stai la masa de Crăciun, creierul tău anticipează anumite situații, cum ar fi faptul că nu vrei să-ți vezi verișoara, care vine în vizită cu sora mamei tale, care nu poate să lipsească în această zi festivă. ”Emoțiile anticipative pot da tonul mesei de Crăciun în ceea ce te privește. Foarte rar ne punem la masă fără așteptări și cel mai des ne trezim în situația în care nu ne dorim să fim de față”, susține Josh Klapow, doctor în psihologie clinică și profesor asociat la Universitatea Alabama, din Birmingham, conform yahoohealth.com.

De asemenea, se mai poate întâmpla să fii prinsă într-o discuție cu mătușa ta sau cu o rudă pe care nu ai mai văzut-o de mult timp, încât nici nu-ți dai seama că nu te-ai atins de mâncare. Te pot stresa multe alte lucruri: dacă tatăl tău bea mai mult decât ar trebui și începe să se prostească și să te facă de rușine, dacă nu ești bine îmbrăcată sau nu ai slăbit suficient și rudele vor observa și nu-ți vor face complimentele pe care le aștepți de atâta vreme de la ele.

Trei sau patru ore dintr-un astfel de maraton psiholigic te pot epuiza. ”Rezistența emoțională a oamenilor se deteriorează pe măsură ce trece timpul”, spune Klapow.

De asemenea, dacă o persoană poate trece mai ușor peste astfel de inconveniente, masa de Crăciun poate deveni plăcută. Glumele, amintirile depănate cu rudele pot avea un impact pozitiv asupra creierului, care va elibera serotonina, hormonul bunădispoziției.

În pancreas

De obicei, la masa de Crăciun avem tendința să mâncăm prea mult. Cum sângele devine ”inundat” de zahăr, pancreasul, responsabil cu eliminarea glucozei din sânge, eliberând insulina care procesează zahărul. Însă, din cauza unui nivel crescut de glucoză care ajunge în sânge pancreasul este suprasolicitat, iar buna lui funcționare îngreunată.

În sânge

În timp ce aminoacizii ajung în sânge și sunt distribuiți în tot organismul pentru a repara mușchii și țesuturile, insulina poate fi eliberată în excesul, iar cantitatea mare de zahăr care este eliminată din organism te poate face să te simți obosită. Cele câteva pahare de vin poate cauza eliberarea în exces a insulinei și poate împiedica organismul să se repună pe picioare după un episod de pierdere de glucoză.

În inimă

Atunci când mâncăm în exces și inima este afectată. Procesul de digestie este suportat de sistem nervos parasimpatic, adică sistemul responsabil cu odihna și relaxarea, deci cu reducerea bătăilor inimii la nevoie. Când apare problema? După o masă copioasă, organismul tpu are ca principală prioritate digestia și are nevoie de mult sânge pentru acest proces.

Pentru ca sângele să poată fi folosit în procesul de digestie, vasele se dilată, ceea ce poate duce la o scădere a tensiunii, care se manifestă prin dureri de cap ușoare, oboseală sau greață. Efectul devine mai intens după jumătate de oră sau o oră după ce ai mâncat.

În ficat

De vreme ce vinul sau orice alt tip de alcool este o toxină, organismul caută să o elimine cât mai repede din sistem. Alcoolul ajunge repede în sânge, iar mai apoi în primul loc care îl metabolizează, ficatul. Aici, ficatul transformă alcoolul dintr-un compus toxic într-unul inofensiv. Apare însă o problemă, pentru că masă ai consumat carbohidrați din belșug, iar alcoolul blochează procesarea carbohidraților.

Citește și: 10 idei de cadouri pe care să le faci ed Crăciun

Foto: 123rf.com

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton