De când s-a încălzit vremea, gospodinele care văd în verdele de pe tarabe promisiunea unei sănătăți de fier pleacă din piețe cu sacoșele pline. Dintre verdețurile primăverii, benefice pentru organism, curele cu spanac sunt eficiente nu doar în lupta împotriva asteniei de primăvară, ci și în cea contra kilogramelor în plus.
Un compus chimic care se găsește în spanac – membranele numite tilacoide – reduce pofta de mâncare între mese și poate preveni obezitatea. Spanacul ar putea fi, deci, o soluție pentru persoanele care doresc să slăbească, scăzând pofta de dulciuri și mâncare nesănătoasă cu până la 95%, arata un studiu al cercetatorilor suedezi, potrivit dailymail.co.uk. Mai mult, spanacul fixează calciul în oase, ajută tranzitul și stimulează producerea de globule roșii.