Se spune că viaţa bate filmul. Chiar şi aşa, de câte ori nu te-ai regăsit în poveştile de dragoste ale cuplurilor din filme? Tocmai de aceea, am întrebat mai multe cupluri dacă vor să ne povestească cu ce film seamănă relaţia lor şi de ce. 5 cupluri au răspuns la provocare şi iată ce mi-au răspuns pe email!
Elena (23) şi Matei (31)– ,, Grey’s Anatomy” ( ,, Anatomia lui Grey”)
Nu este prima dată când sunt sigură că relaţia noastră seamănă cu a lui Meredith şi Derek din ,, Anatomia lui Grey” însă niciodată nu mi-am spus părerea aşa, oficial. Este o relaţie de ani de zile, complicată, uneori obositoare, dar care cumva ne ţine împreună. Exact ca Meredith şi Derek, ne certăm, ne împăcăm, fiecare are temerile lui şi ies scântei. Cred că o să o tot ţinem aşa până ne loveşte ceva, nu ştiu ce, care să ne trezească bine de tot la realitate. Matei spune că ar fi mult mai bine dacă eu nu aş mai avea aşteptări foarte mari de la el şi nu m-aş mai agita din orice. E lângă mine acum, vede ce scriu şi ba zâmbeşte, ba se încruntă.
Valentin (29) şi Raluca (25) – ,, Mr. & Mrs. Smith”( ,,Domnul şi Doamna Smith”)
Acum 2 ani eu şi Raluca ajunsesem să fim convinşi că este mai bine să ne despărţim. Ne certam aproape zilnic din prostii, nu ne mai plăceau nici lucrurile care ne uniseră. Pe scurt, se instalase rutina şi ne distanţasem. Dar, după ce ea a fost plecată 1 an în Italia la părinţii ei, lucrurile s-au schimbat complet. Ca şi Angelina şi Brad în rolurile lor din ,,Domnul şi Doamna Smith”, am redescoperit plăcerea vieţii în 2 odată ce am avut parte de ceva acţiune în cuplu. Am schimbat locul în care ne petreceam weekendul, am mutat obiecte prin casă, am încercat poziţii sexuale noi şi printr-o coincidenţă am devenit, exact ca protagoniştii filmului, competitori la locul de muncă.
Ioana (27) şi Mircea (30) – ,, The Time Traveler’s Wife” ( ,, Soţia călătorului în timp”)
Noi doi suntem Clare şi Henry, protagoniştii filmului ,, The Time Traveler’s Wife” şi de asta ne-am convins când am văzut filmul împreună, în 2009. Mircea este mereu plecat în misiuni şi chiar îl simt ca pe un călător veşnic şi eu, soţia care îl aşteaptă ca pe ghimpi acasă. Dacă aş aduna săptămânile în care este plecat, atunci cel puţin 5 luni pe an stau singură.
Când vine acasă, nu ştim cum să ne mai bucurăm şi ce să facem mai întâi ca să împăcăm şi joburile şi timpul liber şi nevoile cuplului pe care ne străduim să îl ţinem sudat orice ar fi. Chiar acum, când scriu mailul pentru Unica.ro, vorbesc cu el pe mess. Este plecat în Afganistan.
Află şi alte poveşti reale ,, de film” pe pagina următoare