Alarma care te trezește dimineața îți influențează starea de spirit pe care o vei avea. Vezi care sunt melodiile care ar trebui să se audă la prima oră.
Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Cambridge a realizat o listă de melodii care îți va da energie dimineața. Aceste piese îți dau o stare de bine și te pregătesc pentru o nouă zi.
Oamenii de știință susțin că atunci când te trezești dimineața, treci prin diferite stări, de la oboseală, la nervi. În acele momente, cauți ceva care să te scoată din stare și să te umple de energie. Psihologul David M. Greenberg susține că cea mai bună alegere pentru o stare de bine la prima oră este o melodie compusă din trei elemente: o structură lentă, pozitivitate și o pulsație puternică.
„O melodie care este prea viguroasă de la început nu te va face să te ridici din pat – este prea mult, prea repede. Piesele care încep lent, chiar și pentru câteva secunde, iar apoi au un ritm rapid, te ajută să te trezești treptat”, a declarat David M. Greenberg, potrivit medicaldaily.com.
Când ești în alertă, ai nevoie de cineva care să te motiveze pentru restul zilei. Din această cauză, o piesă tristă te va face să devii melancolică și nu vei mai avea chef să te ridici din pat.
„Versurile pozitive te pot scoate dintr-o stare morocănoasă și îți vor da o stare de bine. Știința a demonstrat că muzica ne afectează în diverse moduri, inclusiv emoțional, psihologic și mental”, mai spune Greenberg.