De exemplu, tu ai charismă şi-l poţi învăţa pe partenerul tău câte ceva despre stil. Firea ta caldă, care pune accent pe armonia din cuplu va merge mână în mână cu atitudinea decisă a Berbecului. Vei învăţa de la el totul despre intuiţie şi spontaneitate, iar tu îi vei mai domoli impulsivitatea.
N-o să vă plictisiţi pentru că sunteţi foarte diferite! Te vei distra copios cu Berbecul care se aruncă cu capul înainte în orice situaţie nouă şi controversată, iar el va rămâne fascinat de calmul tău, de abordarea ta relaxată asupra vieţii.
Aspecte negative: Chiar dacă opusurile se atrag, aceasta nu înseamnă că şi rămân împreună. Dacă vrei o relaţie serioasă cu un nativ Berbec ancorează-te cu răbdarea-ţi caracteristică. Berbecii au mereu dreptate sau, cel puţin, aşa cred şi privesc problema dintr-o singură perspectivă… a lor! Nu-l ruga să se pună în locul tău- nu te va înţelege, vei reuşi doar să-l iriţi cu spectrul tău larg de analiză. N-o lua personal dacă nu este la fel de sociabil ca şi tine. În timp ce tu eşti maiestră în relaţionare, el scanează repede situaţia şi pleacă spre noi experienţe şi cuceriri. Nu te supăra pe lipsa lui de diplomaţie, îţi va zice verde în faţă dacă greşeşti cu ceva. În timp ce tu eşti dispusă la compromisuri, lui îi este greu să renunţe la încăpăţânare. Cu greu va face concesii. Sfatul primordial: arată-i Berbecului că alegerea lui nu este neapărat alegerea corectă!
În concluzie, aveţi personalităţi opuse, interesant la început, greu de întreţinut după mai mult timp.
Aspecte pozitive: Pe plan sexual vor ieşi scântei… la propriu. Dacă sunteţi un cuplu solid, care comunică deschis, sexul va fi extraordinar pentru amândoi! Berbecul trebuie doar să-şi mai tempereze impulsurile… În relaţia voastră rutina n-are nicio şansă să se instaleze. Tu condimentezi viaţa sexuală cu romantism, iar el adaugă pasiune! Vă completaţi, formaţi o echipă perfectă… şi în aşternuturi şi în societate!
Compatibilităţi similare: Leul, care se aseamănă cu Berbecul la energia debordată şi puterea de decizie.
Află cât de bine te potrivești cu partenerul tău!