Tendinţe toamnă 2011: cum porţi fusta maxi

.

Fusta maxi a fost pe val toata vara, însă nu vrem să renunţăm la ea ci să o „resuscităm”! Iată cum o poţi asorta pentru ţinute numai bune în zilele reci.

Fusta maxi

 
Renunţăm la flip flops, sandale orientale şi romane, la maiouri şi topuri fluide, şi mixăm fusta maxi cu alte elemente vestimentare, potrivite pentru zilele reci de toamnă.
 
Sarah Jessica Parker a combinat o fustă bleumarin cu dungi albastru cobalt cu un puloveraş alb delicat şi subţirel, plus o vestă lungi cu nasturi metalici. În picioare, diva a optat pentru balerini decupaţi interesant. Anasamblul este simplu de reprodus şi poate fi purtat atât la shopping, cât şi la birou.
 
Minka a mizat pe un look trashy chic, compus dintr-o fustă maxi fluidă, alb murdar, pulover tricotat beige, botine maro cu şiret şi o geantă supradimensionată animal print. Este o ţinută simplă, comodă, de efect, perfectă pentru zilele reci de toamnă.
 
Olivia Palermo şi Chloe Green poartă aceeaşi fustă maxi, dar i-au dat interpretări vestimentare diferite.
 
Olivia a mixat fusta cu imprimeu celest cu o cămaşă din mătase naturală, balerini şi geantă din rafie. Cureaua maro şi accesoriile aurii au dat o notă preţioasă ţinutei.
 
Chloe a ales să combine fusta plisată cu o bluză mulată bleumarin şi cu o vestă beige cu blăniţă eco. Un colier statement vintage şi un coc cu împletituri au fost suficiente ca să obţină o ţinută elegantă, de covor roşu.
 
Aşadar, în sezonul rece poartă fustele maxi cu malete, geci de piele, geci de blugi, pulovere tricotate, cămăşi sau topuri cu mânecă lungă. Nu vei da greş!
 
Tendinţe toamnă 2011: cum porţi fusta maxi
 
Foto: Hepta, Northfoto

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton