Orice bărbat ştie că femeilor organizate le place să facă liste. Liste nesfârşite pe care trag liniuţe şi înşiră obiecte activităţi şi tot felul de sarcini…
… pe care şi le trasează singure atunci când nu e nici un bărbat prin preajmă.
Dacă vor să-şi trimită partenerul la piaţă sau la hipermarket n-o fac până nu scot o coală A4 pe care înşiră toate produsele de care au nevoie. Uneori cu asteriscuri de genul „dacă nu găseşti X ia Y; dacă nu găseşti nici Y ia Z”.
Dacă vor să plece în concediu, organizatele noastre notează metodic conţinutul valizei pe o foaie înainte de a o umple. În general, toate aceste liste exprimă o nevoie de control pe care ele vor s-o aibă asupra unei situaţii oarecare.
O femeie organizată este ca un manager care simte nevoia să treacă într-un tabel Excel tot ceea ce urmează să facă pentru că doar aşa are convingerea că învinge în lupta cu haosul organizaţiei pe care o conduce. Dar, dincolo de această luptă cu uitarea şi haosul, tentaţia asta a organizării feminine cred că spune povestea unui mic capitol din războiul sexelor.
O listă înmânată unui bărbat este expresia unei victorii frugale, semnul unui puseu aproape tandru de dominaţie. Ca şi cum femeia care trimite bărbatul la hipermarket cu o listă lungă de cumpărături îi trasează delicat limitele traseului său achizitiv. Îi spune, făcându-i aproape cu ochiul, să aibă grijă să nu uite să-i îndeplinească vreo dorinţă, vreo poftă, vreo necesitate.
Însă, cele mai organizate dintre femei sunt cele care nu se apucă niciodată de o scurtă curăţenie până când nu scriu un întreg eseu cu capitole de genul „spălat perdele”, „curăţat baia” „făcut ordine în bucătărie” în care apar subcapitole cu totul şi cu totul hazlii precum „spălat farfuriile”, „şters aragazul” şi „curăţat dulapurile”.