7 lucruri despre modă pe care nu trebuie să le mai crezi

.
Când vine vorba de modă, nimeni nu se naște învățat. Bunul gust poate fi nativ, dar poate fi și educat, iar specialiștii în domeniu asta încearcă să facă. Totuși, sunt lucruri pe care nu ar trebui chiar să le iei de bune și să le respecți întocmai.

Regulile în modă se schimbă de la un sezon la altul, iar dacă vrei să fii apreciată pentru stilul tău vestimentar, trebuie să ai personalitate. Informează-te, dar adaugă întotdeauna o notă personală ținutelor tale și nu crede tot ce ți se spune.

1. Nu crede că hainele scumpe sunt mai bune

Nu întotdeauna hainele mai scumpe sunt și mai bune. Sunt foarte multe magazine accesibile, în care poți găsi haine drăguțe, așa că nu te uita întotdeauna la etichetă. Și nu crede că dacă nu îți permiți haine de designer, nu poți arăta bine.

2. Nu crede că nu poți purta anumite haine după o vârstă

Dacă ai trecut de 40 de ani, nu înseamnă că nu ai voie să te îmbraci bine. Dacă te simți bine în blugi, poartă-i, dacă îți plac rochiile scurte, nu le păstra în șifonier. Hainele nu au o dată de expirare, iar dacă ai atitudinea potrivită, poți purta orice.

3. Nu te gândi că hainele pentru bărbați sunt doar pentru ei

Moda masculină a fost întotdeauna o sursă de inspirație pentru femei și nu ai niciun motiv să nu intri, din când în când, în hainele iubitului tău. Cravatele, costumele masculine, pantofii Oxford sunt piese pe care le poartă, de obicei, bărbații, dar stau bine și pe femei.

4. Nu te îmbrăca mereu ca să pari mai slabă

Hainele nu trebuie alese astfel încât să te facă să pari mai slabă, ci ca să ți se potrivească. Femeile voluptoase pot arăta foarte bine dacă poartă hainele care scot în evidență calitățile.

5. Nu te gândi că crop-top-ul este doar pentru un abdomen plat

Crop-top-urile pot fi purtate și de femeile care au câteva kilograme în plus pe burtică, câtă vreme aleg modele care li se potrivesc. Sunt atâtea tipuri în magazine, încât este imposibil să nu găsești unul potrivit siluetei tale.

6. Nu evita culorile pale doar pentru că ai o piele deschisă

Roz deschis, crem, alb sunt culori ce au o eleganță aparte și nu ar trebui să le eviți, chiar dacă ai pielea deschisă la culoare. Poți purta alb din cap până în picioare dacă îți place și dacă simți că ți se potrivește.

7. Nu te feri de anumite combinații de culori

S-a spus multă vreme că nu ai voie să porți mai multe nuanțe ale aceleiași culori, însă această regulă nu se mai aplică. Același lucru este valabil și pentru combinația de negru și navy-blue, perfectă pentru toamnă.

Sursa foto: 123rf.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton