Dr. Mihaela Leventer a declarat, vineri, că după vârsta de doi ani, copiii trebuie să meargă pe plajă cu pălărie și îmbrăcați, după ce li s-a aplicat o cremă fotoprotectoare pentru copii și numai între orele indicate. Aceasta a menționat că în prezent se găsesc haine din fibre speciale, care protejează pielea de razele soarelui.
La rândul său, prof. dr. Anca Zbranca de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași susține necesitatea expunerii la soare a copiilor pentru fixarea vitaminei D, dar să nu se exagereze.