Nu doar femeile sunt o enigmă. Bărbaţii ne pun uneori în mare încurcătură cu preferinţele şi dorinţele lor. Şi de parcă n-ar fi de ajuns, gusturile se schimbă radical odată cu vârsta!
Află ce îl atrage pe un bărbat la o femeie, în funcţie de vârsta lui!
20 de ani – femeia care se bucură din plin
Un bărbat între 20 şi 30 de ani îşi va dori mereu ca o femeie să fie mai puţin concretă şi atentă la detalii, dar mai mult pregatită pentru distracţie şi o relaţie de cuplu degajată. Dacă îl faci să râdă, dacă nu faci gesturi care par forţate şi dacă esti atentă la ce spune, ai câştigat jumătate din război. Să îi captezi atenţia fără să faci un scop din asta este foarte sexy pentru un bărbat.
Tot pe la 20 şi ceva de ani, bărbaţii sunt iremediabil atraşi de femeile spontane, active, cărora le place să danseze, să râdă şi să facă cunostinţe noi. Aspectul fizic contează cel mai mult la această etapă de vârstă! Ochii (machiajul), unghiile, părul şi pielea sunt primele detalii fizice pe care le analizează.
30 de ani – femeia care ştie ce vrea de la ea şi de la el
Dacă are între 30 şi 40 de ani, poţi fi sigură că este atras în primul rând de atitudinea ta, apoi de aspectul fizic şi abia dacă l-ai cucerit cu aceste aspecte, va face şi o inspecţie fină a sufletului tău. Asta nu înseamnă că nu îi pasă de sentimente, însă vârsta îi dictează să ia în considerare mai întâi maturitatea şi frumuseţea, căci oricum dragostea o construiţi împreună.
Trebuie să fii hotărâtă dar nu dură, amuzantă dar să nu exagerezi cu glumele, sigură pe tine dar nu impunătoare. I se va părea foarte sexy că socializezi cu uşurinţă, că te simţi bine în pielea ta şi că ai acea străucire care face orice bărbat să fie mai interesat. Un aspect foarte important este să îţi placă foarte tare să faci sex şi să nu te îmbraci vulgar. Citeşte continuarea pe pagina următoare!