Dacă vrei să-i faci o surpriză frumoasă animăluțului tău de companie, fie el cățel sau pisicuță, azi îți arătăm cum îi poți face o hăinuță, dintr-o piesă vestimentară de-a ta, mai veche.
Poți alege orice – o bluză, un vechi pulover, un tricou sau o rochie pe care n-o mai porți.
Cum se face hăinuța pentru animăluțul de companie
Taie cusăturile piesei vestimentare pe care o folosești și mânecile, exceptând gulerul, astfel încât să rămâi cu două bucăți pătrate de material. Apoi, fie îți măsori animăluțul să vezi de cât material vei avea nevoie, fie folosești o hăinuță mai veche de-a lui, pentru a aproxima măsurile.
După ce faci acest pas, taie o bucată ovală de material, pe măsura cățelului sau a pisicuței, care va deveni hăinuța animăluțului. La fel trebuie să faci și cu cealaltă bucată de material rămasă. Una va fi partea de sus, cealaltă partea de jos.
Ultimul pas constă în găurirea părții inferioare a hăinuței, pentru ca animăluțul tău să o poată îmbrăca pe lăbuțele din față, iar apoi trebuie cusute toate marginile.