Află ce fac bărbaţii după o despărţire!

.

Te-ai întrebat vreodată ce face un bărbat după ce se desparte de partenera lui? Noi am găsit răspunsurile! Află şi tu tot ce este posibil să facă un bărbat după despărţire!

Trimite mesaje… de tot felul

Ohoo! Iată o categorie de bărbaţi absolut fantastică şi des întâlnită – cei care recurg la tehnologie ca să dea o nouă nuanţă despărţirii. Şi iată cum messenger, mail, facebook devin dintr-odată mijloace pentru comunicarea care, cel mai probabil, nu a existat în cuplul vostru. Este momentul şirului interminabil al celor 3 tipuri de mesaje: mesajul cu ameninţări, mesajul cu înduplecari si mesajul cu reproşuri.

Iese cu băieţii şi pune gura pe alcool

Ce altceva i-ar merge mai bine la suflet decât sprijinul şi îmbărbătarea găştii de băieţi? Spun asta în cel mai pozitiv mod cu putinţă şi chiar este de admirat, însă există şi posibilitatea ca gaşca să fie o influenţă negativă, poate chiar motivul desparţirii voastre. În acest caz el este prea imatur ca să o vadă. În plus, nu este exclus ca în acele zile să se împrietenească cu băuturile alcoolice.

Plânge

Melodia  celor de la Holograf se bazează pe realitate. ,, Şi băieţii plâng câteodată…”  Da, plâng în ambele cazuri: dacă este vina ta, pentru că se simte dezămăgit, marginalizat şi poate chiar exclus dintr-o relaţie în care a investit orice era de investit;  dacă este din vina lui, din furie sau pentru că refuză să vadă că a greşit şi a lăsat totul să i se scurgă printre degete.

Găseşte pe altcineva

Dacă l-ai înşelat, din amăgire sau din orgoliu, îşi va găsi rapid pe cineva deşi chiar şi el ştie că noua relaţie nu este o garanţie a fericirii. Dacă te-a înşelat şi nu îi pasă, fie va rămâne cu acea persoană, fie va căuta din nou pe altcineva, ceea ce înseamnă că ai avut de-a face cu un fustangiu de 2 lei. Dacă nu cumva 2 lei este o sumă prea mare.

Se sfătuieşte cu mama lui

Cine poate scăpa de tirul întrebărilor mamei care simte tot? Iar dacă tot timpul a fost apropiat de mama lui, discuţia va fi inevitabilă. Nimic de comentat aici, mamele sunt mame!

Dă sfoară în ţară că el a încheiat relaţia

O metodă care abundă de orgoliu masculin şi frustrare în cazul în care tu alegi să închei relaţia, este să dea sfoară în ţară, în special printre prietenii comuni, că el este cel care ţi-a dat papucii pentru că şi pentru că…

Luptă să te recucerească

O variantă din poveştile cu zâne şi uneori, din situaţiile reale ale zilelor de astăzi… Indiferent cine a greşit şi a provocat despărţirea, el luptă să te recucerească sau face tot posibilul pentru a înlesni împăcarea şi chiar vrea ca totul să fie aşa cum era în vremurile bune.

În spiritul obiectivităţii, trebuie să recunoaştem că şi femeile apelează la o parte din aceste tactici sau tipuri de comportament după despărţire.

Dar tu ce crezi? Îţi regăseşti iubitul sau te regăseşti în cele de mai sus?

Foto:  Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton