Când vor să iasă în evidenţă, vedetele nu trebuie neapărat să lanseze un album sau să apară într-un film bun. Devenit o tradiţie la ceremonii, sărutul între celebrităţi…
…este mai mult decât o reclamă pentru tabloide; a devenit o metodă de a crea controverse, care nu vinde numai tirajul de reviste.
Iniţiatorii unei campanii de caritate din Marea Britanie au plecat de la această idee, aşa că, pentru a strânge fonduri în acest scop, au solicitat celebrităţilor să trimită fotografii cu cele mai memorabile săruturi pentru realizarea unui film caritabil care va rula apoi pe YouTube.
Acestea au fost rugate să ofere şi scurte detalii despre momentele intime şi să povestească împrejurările în care s-a consumat sărutul lor memorabil.
În ultimii ani pare că celebrităţile nu se mai satură de sărutări pătimaşe în public, aşa încât ai crede că scenele de tandreţe între vedetele, bisexuale sau nu, în care se sărută cu foc cu colegii de breaslă pare că este un moment obligatoriu din programul oricărei festivităţi.
Iată cele mai controversate săruturi între vedetele de la Hollywood, care au făcut deliciul presei şi al zvonurilor.
Având în vedere momentul de cumpănă pe care Sandra Bullock l-a traversat în căsnicie recent, ţinuta ei la evenimentele de gală din 2010 pare oarecum explicabilă, când actriţa părea că se află într-un moment de totală rătăcire sentimentală.
În timpul galei Critics’ Choice Movie Awards 2010, Sandra Bullock a sărutat-o pe Meryl Streep, după ce ambele au primit câte un premiu la categoria „cea mai bună actriţă”, Streep pentru rolul Julia Child din filmul „Julie şi Julia”, iar Bullock, pentru „Povestea unui campion”.
Ceea ce părea un moment de extaz a continuat însă şi la gala MTV Music Awards 2010, din septembrie. Atunci, actriţa a apărut pentru prima oară în public după problemele din căsnicie intens mediatizate şi, după ce a primit un MTV Generation Award, a sărutat-o şi pe Scarlett Johansson. …Nu este totuşi cam dubios să le săruţi pe toate colegele de breaslă?
Un moment care a făcut istorie în lumea showbiz-ului este de departe sărutul trioului Madonna – Britney Spears – Christina Aguilera, promotoarele acestui gen de show încă din 2003.
Momentul lor pe scena festivităţii premiilor Video Music Awards a făcut atunci furori în presă săptămâni la rând, generând reţeta magică ce a „rupt” internetul.
Nu doar femeile oferă momente savuroase, ci şi actorii, chiar unii care păreau serioşi, la casa lor şi cu copii.
Actorii Dustin Hoffman şi fermecătorul Jason Bateman nu au avut nevoie de o gală pentru a-şi manifesta pornirile afectuoase. Aceştia au fost surprinşi în timpul unui meci de baschet, dintre LA Lakers şi Boston Celtics, sărutându-se în mijlocul tribunei. Probabil că amândoi ţineau cu aceeaşi echipă şi s-au bucurat, evident, în acelaşi timp şi în acelaşi mod, împreună.
Anul acesta a venit şi rândul rivalilor din Twillight să ofere un astfel de moment, după ce Robert Pattinson s-a năpustit asupra lui Taylor Lautner, care a fost dat pe spate la propriu.
Dacă nu ţi-ai învăţat discursul pe de rost şi rămâi blocat în faţa unui public ursuz şi plictisit, cea mai la îndemână soluţie pare că este pupatul colegului.