Cum a fost la Disneyland Paris

.

Nu contează că ești adult sau copil, te bucuri deopotrivă când te trezești în mijlocul unui loc de poveste cum e Dinseyland Paris. Experiența de pe tărâmul magic e incomparabilă și-ți rămâne întipărită în minte pentru toată viața! Aici ai parte de întâlnirea cu cele mai îndrăgite personaje de poveste și de desene animate – Mickey Mouse, Goofy, Donald Duck, dar și Elsa, Albă ca Zăpada, Cenușăreasa sau Frumoasa din Pădurea Adormită, Peter Pan etc. E un loc de basm în care riști să-ți pierzi capul de atâta încântare.

Disneyland Paris

Parcul este împărțit în două: Disneyland, cu atracții de poveste, unde ai ocazia să intri în lumea lui Peter Pan, a Piraților din Caraibe sau a lui Indiana Jones, și Walt Disney Studios – unde ai parte de atracții cu senzatii tari, cum ar fi The Twilight Zone Tower of Terror sau Crush’s Coaster, unde esti zgâlțâit și zguduit din toate părțile și, la un moment dat, cazi în gol zeci de metri cu „liftul groazei“ . Disneyland e deschis tot timpul anului, iar o visită cu copiii e „cel puțin“ obligatorie!

calatorie la disneyland

 

Nu pleca pana nu vezi care sunt cele mai mari parcuri de distractie din lume!

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton