Beatrice Iordan poate fi considerată un artist complet: este actor-păpuşar, susţine ateliere de creativitate pentru copii, la Muzeul Ţăranului Român, dar şi spectacole de teatru cu trupa „Hopa-Trop”, înfiinţată chiar de ea.Cântă la cobză şi voce în formaţia de muzică veche „Trei Parale”, pictează îngeri, confecţionează păpuşi din cârpă şi, nu în ultimul rand, este mama a doi copii: Maruca şi Ilieş.
Foarte energică şi optimistă, Beatrice a avut curajul de a face un pas important în viaţa ei profesională şi a ales să pună bazele unei companii de teatru, unică pe piaţa din România. „Hopa-Trop”, proiectul ei de suflet, e dedicat copiilor de vărstă foarte mică, 1-5 ani, şi presupune spectacole nonverbale însoţite de muzică live.
Şi pentru că tot a venit vorba de muzică, e bine de ştiut că Beatrice a studiat singură chitara şi cobza, din pasiune, şi din 2003 ea cântă alături de alţi colegi într-un mic ansamblu vocal-instrumental numit „Trei Parale”. Ansamblul concertează cu regularitate în România şi a realizat până în prezent trei CD-uri.
Miercuri, 20 mai, de la ora 11:00, Beatrice Iordan va fi prezentă în studioul Unica.ro, unde va răspunde tuturor întrebărilor voastre legate de curajul de a-ţi schimba drumul în viaţă, de riscurile pe care trebuie să ţi le asumi atunci când faci un astfel de pas, dar mai ales de pasiunea cu care şi-a construit drumul profesional şi viaţa.
Sesiunile online „Fii femeia pe care o admiri” fac parte din proiectul „Trei generatii pentru maine” initiat de Brainstorming Consulting si Godmother.