Un internship sau un job part-time în timpul facultăţii te ajută foarte mult după absolvire, la obţinerea unui job full-time. Sunt apreciaţi mult studenţii care îmbină cursurile cu practica.
Din ce în ce mai mulţi anagajatori sunt flexibili şi foarte receptivi la dorinţele studenţilor de a lucra în perioada facultăţii.
Astfel, li se oferă tinerilor posibilitatea de a-şi continua studiile fără să piardă deloc contactul cu mediul academic, să acumuleze cunoştinţe practice şi experienţă în cadrul companiei, oferindu-le şi stimulente de ordin financiar, care să le permită să se întreţină singuri pe perioada facultăţii sau chiar să îşi plătească studiile.
Posibilităţi crescute
Piaţa muncii s-a schimbat şi acum, faţă de anii trecuţi, ai mult mai multe posibilităţi de dezvoltare profesională încă din timpul facultăţii.
Companiile de top desfăşoară programe de internship unde poţi învăţa foarte multe lucruri utile, unde eşti mutată în fiecare departament pentru câteva zile, astfel având ocazia să înveţi foarte multe lucruri într-un timp foarte scurt.
Tot acest periplu între departamente se soldează pentru cei mai buni şi conştiincioşi dintre membri programului de internship cu o angajare.
Aceste programe oferite de corporaţii studenţilor sunt utile şi pentru faptul că aceştia sunt puşi direct în contact cu mediul organizaţional internaţional, astfel având posibilitatea de a se forma profesional după ultimele tendinţe din piaţă.
Înveţi meserie cât te şcoleşti
Unele joburi îţi oferă strict beneficii financiare, însă pe lângă posibilitatea de a obţine un venit, cele mai valoroase sunt acelea care permit îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare, relaţionare sau familiarizarea cu climatul organizaţional.
Cu certitudine dacă participi la nişte internshipuri în timpul facultăţii, după absolvire îţi va fi mai uşor să-ţi găseşti un loc de muncă.
Recruiterii vor aprecia mai mult un absolvent de facultate care a lucrat chiar şi şase luni într-un mediu organizaţional, care a învăţat ce înseamnă responsabilitatea la serviciu, cum sunt relaţiile cu colegii şi superiorii, faţă de un absolvent care are doar experienţa celor trei ani de studiu pe băncile facultăţii.
Pentru început, un student angajat part time poate câştiga între 100 şi 200 de euro, însă la un program full time poate atinge un venit lunar cuprins între 300 şi 400 de euro. Acest aspect depinde însă foarte mult de domeniul de activitate.