Considerate multă vreme mesaje misterioase ale extratereştrilor, desenele din lanurile de grâu au terifiat lumea când au apărut prima dată la începutul anilor ’70.
Fermierii francezi au realizat însă un desen cu totul diferit de formele sinistre şi înfricoşătoare: o bicicletă uriaşă, surprinsă de elicopterele care urmăreau Turului Franţei.
Desfăşurat pe circa 3.500 de kilometri, Turul Franţei este nu doar cel mai prestigios circuit ciclist din lume, ci şi unul turistic şi spectaculos pentru telespectatorii care urmăresc competiţia anuală. Iar în acest an, elicopterele care supervizează întreg circuitul de trei săptămâni, au surprins o bicicletă uriaşă construită de fermierii din departamentul francez Loire-Atlantique.
Neobişnuita bicicletă este construită din baloturi de fân, dar şi din tractoare şi ATV-uri care se învârt în cerc pentru a simula mişcările roţilor şi lanţului. Este desenată până şi sticla de apă pe care cicliştii o ţin pe cadrul bicicletei.
Formele spectaculoase realizate în lanurile de cereale nu au fost dintotdeauna la fel de amuzante. Când au apărut prima dată, oamenii s-au temut că acestea ar fi avertismente lăsate de extratereştri, considerând că desenele sunt mult prea complicate să fie realizate de oameni.
Dar cu timpul, susţinătorii teoriilor conspiraţioniste au fost convinşi că şi oamenii sunt în stare să facă astfel de figuri geometrice extrem de complexe, Paradoxal este că acum a fost confirmată existenţa extratereştrilor…
„Fulgul de nea” realizat în 1997 pe un câmp, lângă Alton Barnes, Wiltshire (sud-vestul Angliei) a fost pentru mulţi o dovadă clară că fiinţele extraterestre există. Aţii au înaintat ipoteza că formele ar fi fost făcute de cercuri de activităţi oculte.
Şi în prezent, foarte puţini sunt cei care cred că acestea sunt doar simple farse.
Cea mai credibilă dovadă că acestea sunt realizate de mâna extratereştrilor este acest misterios desen, care reprezintă chiar chipul unui extraterestru. Presupusul autoportret a apărut în zona pietrelor din Stonehenge, Wiltshire, cu un an mai devreme.
Pictograma impresionantă de 300 de metri lungime a fost realizată din aproximativ 150 de cercuri.
În 1991, Doug Bower şi Dave Chorley au declarat că realizează desene în lanurile de cereale din Anglia însă din 1978, cu scânduri, funie, sârmă şi alte ustensile. Cu toate acestea, ipoteza extratereştrilor a rămas încă foarte populară în lume.